«Nici o pedeapsă nu-mi aduce fetiţa înapoi»

4 aprilie 2014 19:35   Național
Ultima actualizare:

„Nu este dreptate pe lume! Mi-a omorât copilul cu maşina şi nu păţeşte nimic!”. Sunt cuvintele deznădajduite strigate ieri, cu ochii spre cer, de mama tinerei Ana Maria Nistor la auzul sentinţei date în dosarul accidentului provocat de Andrei Andronie, fiul de bancher.

Judecătoria Sectorului 1 l-a condamnat, ieri, la cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare pe Andrei Andronie, autorul accidentului din noiembrie 2011, de pe Calea Floreasca, în urma căruia au murit un taximetrist şi o tânără, iar alte trei persoane au fost rănite. Acesta trebuie să plătească victimelor şi despăgubiri în valoare de 400.000 de euro. Decizia instanţei nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

„Legile sunt proaste. Criminalul a luat puţin, deşi i-a luat viaţa fetiţei mele. Ne-a sfidat tot timpul, nu a vrut să facă analize pentru ca să nu se dovedească că era drogat şi să primească 15 ani de puşcărie", povesteşte revoltată Marcela Nistor, mama tinerei de 22 de ani omorâtă de Andronie. Procurorii ceruseră 14 ani de puşcărie.

Evenimentul rutier a fost cel mai mediatizat accident din ultimii ani, mai ales datorită comportamentului sfidător al autorului. Potrivit mărturiilor poliţiştilor care au discutat cu el imediat după accident, fiul de bancher a refuzat să îi fie recoltate probe biologice şi chiar a încercat să îi mituiască. „A oferit succesiv 5.000 de euro şi chiar 10.000 de euro pentru a fi lăsat în libertate ba chiar ne-a ameninţat că vine tatăl lui şi ne îngroapă în bani" se arată în declaraţiile aflate la dosar.

5 noiembrie 2011. Poliţiştii au încercat să-l oprească în trafic pe Andronie, pe Calea Floreasca, deoarece conducea un autoturism BMW, cu viteză foarte mare. Beizadeaua de doar 20 de ani se ducea spre casă, după o noapte petrecută în club cu prietenii.

Marcela Nistor, plângând pe holurile judecătoriei

Urmărit de poliţişti, tânărul a lovit un alt autoturism, iar în urma impactului, maşina lui a fost proiectată într-un taxi oprit pe partea dreaptă a drumului, în care se pregătea să urce tânăra de 22 de ani. Ana Maria Nistor (22 de ani) a murit pe loc, iar Ştefan Micu (32 de ani) a decedat până să ajungă salvarea la locul accidentului.

Mai multe