Nici un elev de la şcoala asta n-a luat nota 5 la Evaluarea Națională!

8 iulie 2020 7:38   Național
Ultima actualizare:

Starea dezastruoasă a Educaţiei din România e reliefată, în fiecare vară, de rezultatele lamentabile ale multor elevi, atât la Capacitate, cât şi la Bacalaureat. În multe şcoli, mai ales din mediul rural, au fost înregistrate situaţii catastrofale. Un astfel de exemplu este satul Nichiteni (Botoşani), unde media pe şcoală a fost, la Evaluarea Naţională, 2,81.

Judeţul Botoşani este pe ultimul loc în regiunea Moldovei la Evaluarea Naţională din acest an: doar 67,7% din elevii de clasa a VIII-a au luat nota 5,00 la examen. Dacă şcolile de la oraş au avut rezultate decente, chiar şi în condiţii de pandemie, sistemul s-a prăbuşit la ţară. Elevii din mediul rural fie nu s-au prezentat la examene, fie au luat note foarte mici. 

La şcoala din satul Nichiteni (comuna Coţuşca), nici un elev nu a reuşit să obţină nota 5,00 la Evaluarea Naţională. Autorităţile locale au făcut şi o şcoală nouă la Nichiteni, unde să înveţe şi elevii din satele alăturate, însă această investiţie n-a ajutat la examene. La unitatea de învăţământ a fost înregistrată, la Capacitate, o medie de necrezut: 2,81!  

Localnicii din satul aflat la 60 de kilometri de Botoşani, nu departe de malurile Prutului, trăiesc din agricultură şi din creşterea animalelor. Rezultatele slabe obţinute de elevi la Capacitate nu sunt o surpriză nici pentru profesori, nici pentru săteni. „Nu avem şanse. Nu avem loc de muncă şi nici stabilitate, ca să le dăm aripi copiilor. Trăim cu durerea asta cruntă în suflet“, oftează Mariana, o săteancă de 45 de ani din Nichiteni. Copiii sunt nevoiţi să lucreze toată ziua pentru a-şi întreţine, alături de părinţi, gospodăria. „Mai mult muncesc decât învaţă”, povesteşte femeia pentru adevarul.ro. În comună, sunt foarte mulţi elevi cu părinţi plecaţi în străinătate şi, în lipsa lor, sunt nevoiţi să-şi ajute fraţii, bunicii sau rudele la câmp. 

Mariana şi-a trimis cei doi copii la şcoală. Cel mai mic este în clasa a X-a, iar cel mare a terminat un liceu de prestigiu din Botoşani. S-a întors însă la ţară cu diploma de Bacalaureat şi a realizat că nu are ce face cu ea. Ca să se angajeze, trebuia doar să ştie cum să mâne vacile sau să dea cu sapa. Aşa că a preferat să plece, după 12 ani de şcoală, pentru a lucra într-un abator din Germania. Mariana crede că asta este soarta fiecărui copil şi că, de fapt, notele mici reflectă lipsa de motivaţie. “Nu-i aşteaptă nimic. Îi întreabă copiii pe părinţi: «Dar de ce să învăţ?». Şi ei ce să răspundă? Să înveţe ca să meargă la prăşit sau în străinătate, la căpşuni? Este cea mai mare neşansă să se nască la ţară“, consideră femeia.  Situaţia copiilor este cunoscută şi de conducerea Liceului Tehnologic din Coţuşca, unde este arondată Şcoala din Nichiteni. „Nu vorbim doar de elevi de liceu, ci de elevi de clasele V - VIII. Încercăm să-i consiliem, dar uneori aceşti copii clachează”, spune Sandu Marinică, directorul Liceului Tehnologic Coţuşca. “Este foarte greu pentru ei să obţină nota 5,00 la Capacitate. Profesorii se străduie, dar realitatea din satele româneşti bate aceste eforturi“, explică directorul. În Şcoala Nichiteni, elevii din clase diferite învaţă în aceeaşi încăpere. „Profesorul predă, în 50 de minute, pentru clasa a V-a şi a VI-a simultan! Materii diferite, elevi cu nevoi diferite. Este un start dificil în aceste condiţii“, adaugă Sandu Marinică.  

Gabriel visează să-şi deschidă un atelier auto 

Există şi excepţii în sătucul uitat de lume. Gabriel Purice, un tânăr de 23 de ani din Nichiteni, care a învăţat la şcoala din sat, iar apoi la liceul din Coţuşca, este acum student la Mecanică, în Iaşi. Pasionat de maşini, el vrea să-şi deschidă propriul atelier. „Am stat singur, părinţii au plecat la muncă în Germania, dar am avut ambiţia asta. Elevii trebuie să se pregătească mai bine, să lupte pentru un rost. Este adevărat că fără susţinerea părinţilor nu poţi face nimic. Eu am fost norocos din punctul ăsta de vedere“, se confesează Gabi Purice.  

Mai multe