Nicușor Dan nu are certificat verde: „Mă voi vaccina după ce fac un set de analize pe care nu am avut timp să le fac”
Primarul Capitalei Nicușor Dan încă nu s-a vaccinat împotriva COVID-19 şi nu are nici certificat verde, adică documentul care atestă vaccinarea sau trecerea prin boală cu cel mult 180 de zile în urmă
Invitat în cadrul emisiunii „În faţa ta”, de la Digi 24, Nicușor Dan a evitat să-și exprime opinia cu privire la vaccinul anti-covid (pro sau contra), dar a susţinut că nu se teme să se imunizeze. El a subliniat însă că trebuie să îşi facă un set de analize mai întâi.
„În momentul acesta, sunt probleme mai importante decât persoana mea şi ceea ce ţine de persoana mea”, a spus primarul Capitalei.
Nicușor Dan susține că se va vaccina
„Am spus că mă voi vaccina. În secunda asta nu am certificat verde, mâine voi avea, pentru că mă voi testa. Azi, dacă întâlnirile din Parlament ar fi avut loc acolo, m-aş fi testat acolo şi aş fi intrat la întâlnire”, a spus acesta.
Nicuşor Dan a mărturisit că a trecut prin boală în luna aprilie, iar certificatul verde nu mai era valabil. „Am trecut prin boală. Am spus că mă voi vaccina după ce fac un număr de teste, pe care n-am apucat încă să le fac, pentru că există nişte urgenţe care sunt mai importante.
Am trecut prin boală, cred că primul test pozitiv a fost în jur de 20 aprilie. Atunci m-am declarat la DSP. Cele şase luni au trecut însă de atunci, nu pot să scot certificatul. Nu mi-am pus problema să obţin certificat verde, viaţa mea înseamnă să mă trezesc de dimineaţă şi să stau de la 9 la 21 în primărie.
Mă voi vaccina după ce fac un set de analize pe care nu am avut timp să le fac până acum. Putem discuta despre problema Bucureştiului. Sunt un om responsabil care încearcă să rezolve problemele cu care a fost învestit. Problemele pentru care am fost învestit sunt mult mai importante decât persoana mea.
Oamenii nu îşi aleg un primar care să le fie model, ci un primar care să le rezolve problema căldurii şi a apei calde, a poluării aerului, a mediului de afaceri, care ţin de loc de muncă”, a încheiat acesta.