Noaptea vrăjitoarelor! Cluburile din Centrul Istoric s-au întrecut în petreceri de Halloween

30 octombrie 2011 19:31   Național
Ultima actualizare:

Strigoi, văjitoare, vampiri şi mumii readuse la viaţă de Luna plină au bântuit în weekend pe străzile Centrului Istoric. Printre ei, prinţi, prinţese şi spiriduşi, gătiţi ca pentru o nuntă împărătească. A fost Halloween, sărbătoarea groazei şi a sufletelor fără odihnă.

Vampirii au ieşit din adăpost după sânge proaspăt, strigoii şi-au părăsit mormintele ca să îngrozească trecătorii.

Pe strada Lipscani, o adunare aleasă de vrăjitoare, spiriduşi şi conţi însetaţi de sânge se pregătea de nuntă.

Omul de afaceri irlandez Andrew O'Brien şi tânăra lui soţie Andreea Popescu şi-au unit destinele.

Un ţipăt de groază a spulberat liniştea oraşului. Nunta lor s-a transformat într-un masacru, după ce spiritele rele au pus stăpânire pe local.

Nouă nuntaşi, printre care şi mirii, şi-au pierdut viaţa în cea mai sângeroasă petrecere care a avut loc vreodată.

După o noapte neagră, fantoma tinerei mirese s-a întors la locul petrecerii nunţii ei. Şi-a regăsit dragostea mult visată pe celălalt tarâm, dar spiritele rele încă îi bântuie pe cei doi în hanul groazei. 

Cei doi tineri trebuie să treacă printr-un ritual pentru aşi regăsi liniştea. Vreme de cinci zile, trebuie să petreacă alături de nuntaşi, de la apusul până la răsăritul soarelui.

În realitate, n-a murit nimeni. Aceasta a fost tema petrecerii de Halloween din clubul The Gin Factory.

Aici, sâmbătă seară, bucureştenii care au venit costumaţi de sărbătoare au contribuit la dezlegarea vrăjii care a pus stăpânire pe cei doi.

Contele Dracula şi personajul din filmul “Scream” au vrut să pară cât mai fioroşi

Dan i-a arătat Anei ce păţeşte o soţie infidelă

Străzile din centru au fost decorate cu bostani ciopliţi şi cu lumânări frumos colorate

Mai multe