«Noi dăm laptele cu 1 leu litrul şi tot nu-l ia nimeni»

9 ianuarie 2015 23:14   Național
Ultima actualizare:

Ce bun este laptele proaspăt! Doar că nu mai este românesc, ci de import. Fermierii sunt disperaţi că trebuie să-şi vândă animalele pentru că nu au cui să vândă laptele de la Joiana. Au ajuns să-l arunce în şanţ.

Sunt zeci de anunţuri la mica publicitate: vând fermă de vaci “la cheie”.  Peste 50 de fabrici de lapte din România, adică o treime din total, s-au închis în 2014, pentru că nu au unde să vândă laptele. “La începutul anului trecut, în România erau 183 de fabrici de lapte autorizate. La 1 aprilie 2014, numărul fabricilor scăzuse la 152, iar la finele anului la 130. S-au închis pentru că nu le mai merg afacerile. Costurile de producţie sunt din an în an mai mari, iar hipermarketurile au renunţat la producţia internă de lapte şi importă din Polonia, Ungaria, Germania, Austria sau Slovacia. Aceste ţări suferă din pricina embargoului impus Rusiei şi, ca să nu arunce produsele, le vând în România la preţuri de nimic. Se închid, pe rând, fermele şi vom duce vitele la abator”, ne-a explicat Dorin Cojocaru, de la APRIL, patronatul din domeniu.

În supermarket, un litru costă în jur de 3 lei

Reporterii Click! au vrut să se convingă şi au mers la o fermă de vaci de lângă Bucureşti, care vinde lapte în supermarketurile din Capitală şi la dozatoare. Am găsit 600 de văcuţe, care dau zilnic 6.000 de litri de lapte. Sunt vaci “campioane” din rasa Holstein. Mâncau liniştite, fără să ştie că viitorul lor e sumbru. Un îngrijitor tocmai începuse să arunce din lapte, la canal. “Voi fi nevoit să vând jumătate din văcuţe pentru că în luna decembrie aproape nici un producător nu a mai vrut să ne cumpere laptele. Totul a început când TVA s-a majorat la 24%, iar adaosul comercial a urcat la 20-30%. Eu primesc 1-1,2 lei pe litru, iar în supermarket se vinde cu 3 lei. Vă spun, este coadă la abatoare, fermierii taie animalele, pentru că nu mai rezistă. Vom bea apă albă, cum spun eu”, ne-a spus abătut dr. Mihai Petcu, de la ferma din Pantelimon, care face de 46 de ani această profesie.

Click! spune

- În 1990, numărul de bovine din România era de 5,4 milioane de capete. 

- În 2014, a scăzut la 1,2 milioane. Orăşenii beau 1 litru de lapte pe săptămână, adică 54 l/an, în timp ce media europeană este de 250 l/an

Mai multe