Noi detalii despre mezzosoprana de la Iași: era umilită de soț și voia să divorțeze
Apar detalii noi despre mezzosoprana Maria Macsim Nicoară, aflată în comă la spital după ce ar fi căzut pe scări. După ce soțul a declarat că accidentul s-a petrecut pe fondul consumului de alcool, apropiații artistei infirmă ipoteza și spun că Maria nu era o băutoare, ci o persoană extrem de discretă, care a „înghițit” multe umilințe din partea soțului. Se pare că relațiile dintre ei nu erau deloc bune și se discuta despre divorț.
Ce a făcut mezzosoprana în ziua accidentului
Potrivit apropiaților citați de ziaruldeiasi.ro, în weekendul dinaintea tragediei, Maria a plecat la părinți în județul Bacău, pentru a sărbători ziua de naștere a tatălui. Codrin Nicoară, soțul ei, nu ar fi dorit să participe, preferând să stea acasă „la o bere” cu un prieten. Mezzosoprana a fost însoțită de sora și de cumnatul ei. La petrecerea respectivă, la care au participat mai multe rude, s-a deschis o singură sticlă de vin din care Maria nu ar fi băut mai mult de un pahar. „Maria este o persoană discretă, ținea la imaginea ei şi implicit la cea a familiei. Muncea foarte mult, atât la universitate, cât şi la Operă. Când am văzut declaraţia lui Codrin cu alcoolul, m-am revoltat, pentru că nu este adevărat“, a spus sub anonimat o prietenă apropiată a ei.
Codrin Nicoară a precizat în fața anchetatorilor că soția sa, mezzosoprana Maria Macsim Nicoară, a căzut sâmbătă seara pe scările interioare în formă de spirală după ce a consumat o cantitate destul de mare de alcool. Mai mult, bărbatul a mai spus că a găsit urme de vomă la capătul scărilor, semn că soției sale i s-a făcut rău înainte să cadă. De altfel, analizele făcute la spital ar fi arătat o alcoolemie de 0,40 miligrame alcool pur în sânge. Valoarea este destul de mică, însă trebuie luat în considerare și timpul destul de mare scurs între momentul în care a fost găsită și cel în care au fost anunțate autoritățile.
E încă în comă, iar starea ei este incertă
Concret, Maria Macsim Nicoară a fost găsită de soțul ei la ora 23:00. Nu a sunat la salvare, ci a luat-o și a așezat-o pe un pat, unde a agonizat toată noaptea. Duminică dimineața, realizând că soția sa se afla în stare critică, și-a sunat mama (cadru medical) pentru a-i cere sfatul. Aceasta din urmă a fost cea care a sunat la 112. Medicii au dus-o la spital în stare foarte gravă, cu leziuni la coloană, la torace și la cap. Femeia a fost operată și de duminică se află în comă. Zvonurile sunt deocamdată contradictorii. Surse medicale citate de BZI afirmă că starea artistei se înrăutățește, că organele încep să-i cedeze și că șansele de supraviețuire sunt extrem de mici. Pe de altă parte, apropiații citați de Ziarul de Iași întrevăd speranțe și, din câte au aflat, pacienta ar da mici semne de revenire: „Am vorbit cu medicul ei, care mi-a spus că are speranţe, că a trecut de la coma de gradul IV la gradul II, că a încercat să deschidă ochii, a început să simtă mâinile, să simtă din nou durere, ceea ce înseamnă, spunea medicul, că sistemul nervos funcţionează, dar a mai spus că oricând se poate întâmpla ceva”, a declarat un coleg al artiste.
„Îi vorbea urât, o umilea”
Ce s-a întâmplat cu adevărat în seara respectivă numai cei doi soți știu. Apropiații sunt convinși totuși că între ei lucrurile nu erau tocmai bune, că mezzosoprana era terorizată de soț și voia să divorțeze. „Dacă bea, se comporta urât cu ea, vorbea urât, o umilea, inclusiv faţă de colegii de pahar pe care îi aducea în casă. Ca să vorbească cu prietenii la telefon, Maria trebuia să se ascundă prin casă de frică. Nu a venit niciodată nici la universitate şi nici la Operă cu semne de violenţă evidente, dar, în schimb, brusc anunţa telefonic câte un concediu medical de azi pe mâine. A încercat să îşi salveze căsnicia “, a mai povestit sub anonimat una dintre prietene.
Faptul că cei doi se certau des este semnalat de un alt angajat al Operei din Iași, apropiat al mezzosopranei: „Ne-a povestit de mai multe ori că vrea să divorțeze. Noi nu știm ce s-a întâmplat în casa lor, dar credem că este ceva dubios”, a mai spus martorul, citat de biz.ro.