Noi măsuri de relaxare din 15 iunie. Ce avem voie să facem începând de luni
Noi măsuri de relaxare intră în vigoare din 15 iunie, după ce Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat o hotărâre în acest sens. Iată care sunt libertățile de care ne putem bucura începând de azi.
O nouă serie de măsuri de relaxare intră în vigoare începând de azi, asta în contextul în care numărul de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirius este în creștere alarmantă. De la o medie de 100 de cazuri pe zi, în doar 24 de ore s-au înregistrat în jur de 300 de noi îmbolnăviri. Nu este o veste deloc bună, deloc încurajatoare, iar dacă lucrurile se agravează s-ar putea să ne întorcem la restricții, au anunțat autoritățile. Deocamdată însă, începând de azi, 15 iunie, ne putem bucura de câteva libertăți în plus. Iată lista principalelor măsuri de relaxare ce se aplică din 15 iunie:
Noi măsuri de relaxare din 15 iunie. Lista completă
printre noile măsuri de relaxare și libertăți de care ne putem bucura începând de azi se numără deschiderea mallurilor, creșterea numărului de persoane care pot participa la evenimente în spații închise, care pot forma grupuri pietonale, se deschid piscinele și sălile de sport. Teoretic se deschid și grădinițele private. Practic, se așteaptă publicarea normelor de aplicare a legii. Iată lista completă:
- Se măreşte la 6 numărul de persoane care nu locuiesc împreună şi care pot participa la activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber precum ciclism, drumeţii, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit şi alte activităţi recreative şi sportive.
- Evenimentele private în spaţii închise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 20 persoane. Evenimentele private în spaţii deschise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 50 persoane.
- Numărul de persoane care nu aparțin aceleiași familii și care pot forma grupuri pietonale crește de la 3 la 6. Cu alte cuvinte, putem să ne plimbăm pe stradă alături de încă 5 persoane.
- Se deschid mallurile. De azi sunt reluate activităţile de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici. Există și excepții., Astfel, în interiorul centrelor comerciale rămân închise restaurantele, cafenelele și alte astfel de localuri publice,locurile de joacă, sălile de jocuri și cinematografele.
- Se deschid ștrandurile, piscinele exterioare, sălile de sport și de fitness, cu obligația respectării normelor de prevenire a răspândirii coronavirusului. De asemenea, se deschid centrele de tratament balnear.
- Se deschid grădinițele, creșele, after-school-urile pe perioada vacanței de vară, dar trebuie să așteptăm normele de aplicare și abia apoi ne vom duce copiii din nou în colectivitate.
- Se deschid agențiile loto, casele de pariuri și jocuri de noroc.
Premierul Ludovic Orban, despre izolarea la domiciul și carantină
Premierul Ludovic Orban a anunțat zilele trecute că s-a decis ca din 15 iunie să se renunţe la izolarea la domiciliu pentru persoanele care vin din ţări cu număr mic de cazuri. El a dat exemplu țări precum Austria, Grecia și Bulgaria. În principiu, ţările care au un coeficient mai mic de cinci cazuri noi în medie în ultimele 14 zile la un milion de locuitori vor putea fi exceptate de la obligativitatea instituirii măsurii de carantină sau izolare la domiciliu pentru persoanele care vin din aceste ţări. Traficul aerian cu toate aceste țări care au de evaluare sub 5 și pentru care nu va mai fi nevoie de autoizolare va putea fi reluat. Cât privește autoizolarea la venirea din aceste țări, condiția este ca durata de ședere să nu depășească 14 zile. „Dacă sunt români care se duc într-un sejur de șapte zile în aceste țări, ei nu vor mai trebui să stea în izolare la întoarcere”, a explicat premierul.
Noile măsuri de relaxare din 15 iunie au fost aprobate printr-o hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență în urma multor analize și studii privind evoluția epidemiei în România, dar și a pandemiei în lume.
Citește și:
Nu abuzaţi de libertate! Fiți cu băgare de seamă în sălile de fitness și mall-uri