Noi reguli de aplicare a carantinei pentru cei care ajung în ţară în perioada 10 decembrie - 8 ianuarie. Categoriile exceptate

6 decembrie 2021 21:28   Național
Ultima actualizare:

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a stabilit, luni seară (6 decembrie), reguli noi de aplicare a măsurii de carantină pentru persoanele care ajung în România între 10 decembrie şi 8 ianuarie.

Astfel, persoanele care nu sunt vaccinate, testate sau nu au trecut prin boală în ultimele şase luni intră în carantină pentru 14 zile, iar dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR vor sta în carantină 10 zile. Copiii cu vârsta până la 12 ani sunt exceptaţi de la această măsură, alături de alte categorii de persoane, conform news.ro.

Conform CNSU, caratina se va face la locaţia declarată sau spaţiul special destinat cu privire la persoanele care sosesc din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană, astfel:

  • persoanele care sosesc din zona Verde sau Galbenă şi nu prezintă dovada vaccinării, dovada confirmării pozitive pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară şi pentru care au trecut cel puţin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în ţară ori dovada testării negative RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
  • persoanele care sosesc din zona Roşie şi nu prezintă dovada vaccinării sau dovada confirmării pozitive pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară şi pentru care au trecut cel puţin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în ţară.

În cazul în care "persoanele nevaccinate ori persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară şi care sosesc din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană aflate în zona Roşie" prezintă un rezultat negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii, acestea vor sta în carantină doar 10 zile. Categoriile de persoane exceptate de la măsura carantinei sunt

Carantina pentru persoanele care sosesc din state din afara spaţiului european

În cazul persoanelor care sosesc din afara spaţiului european şi nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru COVID-19 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii), ele vor sta în carantină 14 zile, la domiciliu, la locaţia declarată sau spaţiul special destinat. "Dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii)", carantina va fi doar de 10 zile. Şi în acest caz, există mai multe categorii exceptate de la măsura carantinei: 

Mai multe