Noi scumpiri în benzinării: OMV Petrom, Rompetrol și Lukoil au majorat semnificativ tarifele peste noapte

24 aprilie 2026 8:00
Ultima actualizare:

Șoferii au avut parte de o nouă surpriză neplăcută la pompe, după ce mai multe companii petroliere au majorat semnificativ prețurile carburanților la primele ore ale nopții. OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil și Socar au operat scumpiri importante, iar în unele stații motorina standard a depășit pragul de 9 lei pe litru, în timp ce benzina a urcat până la 8,7 lei pe litru.

Foto: shutterstock

Potrivit datelor analizate de Profit.ro, cele mai mari modificări au fost înregistrate în rețeaua OMV Petrom, care a trecut în doar câteva ore de la unele dintre cele mai mici prețuri la unele dintre cele mai ridicate din Capitală.

OMV Petrom a majorat puternic prețurile în doar 12 ore

Liderul pieței, OMV Petrom, a crescut prețul benzinei cu 35 de bani pe litru și pe cel al motorinei cu 25 de bani pe litru. Aceste majorări vin după alte scumpiri operate joi, când atât stațiile Petrom, cât și cele OMV crescuseră tarifele cu încă 20 de bani pe litru.

Astfel, în doar 12 ore, benzina a urcat de la 8,07 lei la 8,62 lei pe litru în stațiile Petrom. În rețeaua OMV, prețul a crescut de la 8,18 lei la 8,73 lei pe litru.

Dacă în dimineața zilei de joi stațiile Petrom afișau cel mai mic preț la benzină, acum stațiile OMV au ajuns să vândă una dintre cele mai scumpe benzine din București, la 8,72 lei pe litru.

Și la motorină scumpirile au fost rapide. În stațiile Petrom, prețul a crescut de la 8,33 lei la 8,78 lei pe litru, iar în cele OMV de la 8,42 lei la 8,87 lei pe litru.

Motorina a trecut de 9 lei la Lukoil și Rompetrol

Și Lukoil a aplicat majorări importante. Motorina s-a scumpit cu 35 de bani pe litru, iar benzina cu 27 de bani pe litru. După aceste ajustări, prețul motorinei a ajuns la 9,07 lei pe litru, iar benzina la 8,45 lei pe litru.

Rompetrol a crescut la rândul său prețul motorinei cu 10 bani, până la 9,07 lei pe litru. Benzina a fost scumpită cu 5 bani, ajungând la 8,48 lei pe litru.

Astfel, în unele stații, pragul psihologic de 9 lei pe litru la motorină a fost deja depășit, ceea ce pune o presiune suplimentară pe costurile de transport și pe bugetele șoferilor.

În cazul Socar, majorarea a vizat doar benzina. Compania a crescut prețul cu 15 bani pe litru, iar noul tarif a ajuns la 8,34 lei pe litru.

Mai multe