Norvegienii au făcut piaţă pentru romi ca să nu mai vină la cerşit

9 ianuarie 2018 21:18   Național
Ultima actualizare:

Au găsit soluţia ca să scape de cerşetori! Autorităţile din Kristiansand, un oraş norvegian, exasperate de faptul că sute de romi din Gorj veneau la cerşit, au decis să contribuie la amenajarea unei pieţe second-hand la Târgu-Cărbuneşti. Astfel, începând din această săptămână, comercianţii de haine vechi îşi vor desfăşura activitatea în condiţii normale. Norvegienii au investit pentru a fi construită o hală acoperită, iar panglica a fost tăiată luni, în prezenţa autorităţilor locale şi a celor din Kristiansand.

Norvegienii au asigurat jumătate din finanţarea proiectului, în valoare totală de 44.000 de euro, iar spaţiile vor puse la dispoziţia comercianţilor de etnie romă. Scopul proiectului a fost să-i ajute să-şi câştige existenţa acasă, pentru a nu mai fi nevoiţi să emigreze în Norvegia. La festivitatea de inaugurare a fost prezent viceprimarul localităţii Kristiansand, preşedintele organizaţiei norvegiene care a oferit finanţare şi Liliana Guşatu, de la Fundaţia Agapedia din Braşov, patronată de fostul fotbalist german Jürgen Klinsmann.

Construcţia pieţei second-hand a început în luna septembrie şi lucrările s-au încheiat la finalul anului. Piaţa are o suprafaţă de 450 metri pătraţi şi 45 de mese, care vor fi puse la dispoziţia comercianţilor. Construcţia e supravegheată cu două camere video şi este iluminată.„Este o investiţie importantă pentru că o parte din populaţia de etnie romă a oraşului îşi câştigă existenţa din vânzarea hainelor“, a spus Dănuţ Birău, primarul oraşului Cărbuneşti.Foarte mulţi români de etnie romă din Gorj au plecat la cerşit, în ultimii ani, în ţările Nordice, renunţând la Spania sau Italia.

Mai multe