Notat după moarte cu media 9,25. S-a sinucis la o zi după Bac

8 iulie 2019 21:45   Național
Ultima actualizare:

Ionatan Bîtea, tânărul care a fost găsit mort vineri, 5 iulie, la o zi după ce a susţinut ultima probă a examenului de Bacalaureat, a luat media 9,25 în urma probelor şi fusese acceptat deja la o universitate din China. Ce l-a determinat totuşi să-şi ia viaţa?

Decizie de neînţeles pentru familie şi prieteni. Gestul tânărului i-a şocat pe toţi. Colegii nu l-au văzut niciodată abătut şi îl descriu ca un copil vesel, pasionat şi implicat în toate activităţile sale. 

Tânărul provine dintr-o familie cu 12 copii, învăţa foarte bine, vorbea fluent engleza, flamanda şi chineza, iar anul trecut a fost premiat la un concurs naţional de limbă şi cultură chineză, participând şi la un schimb de experienţă în China. “Mi-a zis: «Doamna dirigintă, mă bucur foarte mult că sunt admis la facultate, vreau să rămân acolo». Chiar avea un scop în viaţă, deci chiar nu înţeleg acest gest al lui”, spune, acum, diriginta lui, citată de adevarul.ro.

Tânărul a fost înmormântat luni, 8 iulie, chiar în ziua în care pe portalul edu.ro se afişau rezultatele la examenul de Bacalaureat. Potrivit acestora, Ionatan a luat 9,1 la limba şi literatura română, 9,85 la Istorie şi 8,8 la Geografie, obţinând o medie de 9,25. În clasamentul din Liceul Teoretic „Aurel Lazăr“ Oradea, tânărul a fost al 29-lea absolvent, -dintr-un total de 119 candidaţi -înscrişi la Bacalaureat.

Adolescentul de 18 ani care ar fi împlinit zilele acestea 19 ani, premiant în toţi anii de liceu, a fost găsit spânzurat vineri, 5 iulie, la o zi după ce a dat ultima probă a examenului de Bacalaureat, familia sa neavând vreo explicaţie pentru ce s-a întâmplat. 

Adolescentul care locuia împreună cu familia în Alparea, localitate în suburbia municipiului Oradea, absolvise Liceul Aurel Lazăr din municipiul Oradea şi vorbise cu familia sa joi, chiar după ultimul examen.

Corpul tânărului a fost găsit în cursul după-amiezii de vineri, spânzurat într-o pădurice din spatele unei benzinării de la marginea oraşului. Băiatul nu a lăsat nici un bilet de adio.

177 de elevi au luat nota 10 la examen

Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat au fost publicate, ieri, fiind înregistrate 177 de medii de 10. 

Elevii nemulţumiţi de notele obţinute au depus contestaţii, până luni, la ora 16.00, care vor fi soluţionate între 9 şi 12 iulie. Unul dintre tinerii cu rezultate deosebite este Cătălin Dumitru, care a terminat Colegiul ”B.P. Haşdeu”, din Buzău, ca şef de promoţie, cu 10 pe linie în cei patru ani de studii, scrie news.ro. 

Acesta a luat nota maximă şi la Bac şi a fost admis deja la celebra Universitate Oxford, din Marea Britanie. Aici va studia matematica şi informatica şi a spus că îşi doreşte să revină în ţară la finalizarea studiilor.

Mai multe