Noua iubită îl duce pe Cioacă la mănăstire

18 noiembrie 2011 17:26   Național
Ultima actualizare:

Relaţia pare una destul de serioasă, cât timp poliţistul a acceptat să meargă alături de noua sa parteneră la mănăstiri. Într-un interviu de acum câţiva ani, realizat tot pentru Antena 1, el declara că nu obişnuieşte să aprindă lumânări la biserică, nici pentru cei vii, nici pentru răposaţi. Dar perioada în care credinţa nu făcea parte din viaţa lui, se pare, a trecut: de dragul noii iubite, Cioacă a vizitat mănăstirea Cetăţuia.

"El şi-a refăcut viaţa de mai multe ori", a comentat avocata familiei Ghinescu. "Avea, o amantă încă din timpul căsătoriei cu Elodia, apoi a fost o altă femeie, erau bârfe că avea relaţii cu mai multe femei. A avut nenumărate relaţii cu diverse persoane din diverse localităţi", a mai spus jurista.

Potrivit avocatei, se pare că femeia care l-a "convertit" pe poliţist lucrează la SMURD, în Piteşti. "Şi copilul merge la domiciliul acestei doamne, îi prezintă drept «mame» aceste persoane". Şi tot ea mai spune că relaţiile dintre poliţist şi familia Elodiei aproape că nu mai există: "Cioacă refuză comunicarea cu doamna Ghinescu", afirmă avocata.

Mai multe