Nu abuzaţi de libertate! Fiți cu băgare de seamă în sălile de fitness și mall-uri
Din 15 iunie vom simţi şi mai mult că ne luăm viaţa înapoi, deşi în ultimele zile numărul îmbolnăvirilor de COVID-19 a crescut alarmant. Se redeschid mall-urile, sălile de fitness, piscinele în aer liber, vom putea merge în vacanţe fără să intrăm în izolare sau carantină la întoarcere, vom putea organiza petreceri, nunţi, botezuri cu mai mulţi invitaţi. Toate, însă, în condiţii stricte.
Autorităţile au anunţat noile măsuri de relaxare din data de 15 iunie şi au precizat ce reguli vom avea în continuare de respectat.
- S-a dat liber la mişcare, în sălile de sport. A fost forfotă mare în acest weekend în cele aproape 4.400 de săli de sport din toată ţara. De luni îşi reiau activitatea după trei luni de pauză, astfel să s-au pregătit cu grijă pentru primirea clienţilor.
„Sala a fost dezinfectată în totalitate, inclusiv aparatele, accesoriile, ganterele. Există dezinfectant la intrare, personalul poartă măşti şi realizează triajul epidemiologic tuturor celor care ne trec pragul”, anunţă Iulian Dinu, reprezentantul unei săli de sport din Bucureşti. Şi în Ploieşti, la una dintre cele mai mari săli de fitness, zeci de oameni dezinfectau duminică fiecare colţişor. „Am chemat o firmă de curăţenie. Podeaua, vestiarele, aparatele, toate au fost igienizate, iar clienţii vor păşi mâine într-un spaţiu curat”, a declarat Mihai Vrabie. Clienţii au şi ei de respectat nişte reguli: să se programeze telefonic în prealabil, să poarte mască la recepţie şi în zonele comune, să-şi dezinfecteze mâinile înainte şi după folosirea aparatelor. Accesul la vestiare se face cu respectarea distanţei de siguranţă de 2 metri între utilizatori şi patru metri pătraţi pentru fiecare persoană. Totuşi, trebuie să ştiţi că duşurile şi saunele rămân închise, fiind considerate spaţii cu risc epidemiologic ridicat.
Piscine în aer liber
De azi, vă puteţi bălăci la piscină. Şi piscinele şi bazinele olimpice se deschid de luni, însă doar cele în aer liber. În apă, fiecărui înotător trebuie să-i revină cel puţin 12 metri pătraţi. Şezlongurile vor fi aşezate astfel încât să permită între ele o distanţă de doi metri în oricare direcţie, pentru persoanele care nu sunt din aceeaşi familie.
- Mall-uri
- La ce să vă aşteptaţi în mall-uri. Bucurie mare şi pentru toţi cei care au dus dorul cumpărăturilor fizice, în magazine. Luni dimineaţa se deschid mall-urile. Totuşi, sesiunile de shopping nu vor mai fi aşa cum eram cu toţii obişnuiţi. Centrele comerciale şi-au luat măsuri stricte. Au fost montate porţi de scanare termică, covoare impregnate cu soluţii dezinfectante, precum şi recipiente cu dezinfectant la intrări şi la ieşiri. Toate spaţiile comune sunt dezinfectate prin nebulizare, iar în interior este permis un număr limitat de persoane, astfel încât să se asigure distanţarea. Clienţii trebuie şi ei să îndeplinească nişte condiţii. Intrarea şi ieşirea se va realiza prin locuri diferite, existând pentru fiecare un flux separat. Toţi cei care intră în mall trebuie să poarte mască pe tot parcursul shoppingului şi să păstreze distanţa faţă de ceilalţi clienţi. Restaurantele, cafenelele şi cinematografele din aceste centre comerciale rămân închise.
- Vacanțe
- Fără carantină la întoarcerea din anumite ţări. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că de la data de 15 iunie, ora 00.00, se elimină măsurile de carantină/izolare, împreună cu familia sau colocatarii, pentru persoanele asimptomatice care vin în România din următoarele ţări: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria. Se vor relua şi zborurile către aceste ţări, dar în condiţii speciale de protecţie. Lista cu ţările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de izolare/carantină se actualizează săptămânal, lunea, până în ora 16.00.
- Vă puteţi întâlni în grupuri mai mari. Se măreşte de la 3 (cât era în prezent) la 6 numărul de persoane care nu locuiesc împreună şi care pot circula în grupuri pietonale, pot participa la activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, respectiv ciclism, drumeţii, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit şi alte activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber.
- Nunți, botezuri, petreceri
- Reguli pentru nunţi, botezuri şi petreceri. Aceste evenimente se pot organiza în spaţii închise cu participarea a maximum 20 de persoane. În spaţii deschise, pot participa până la 50 de persoane.
Agenții Loto
- Agenţiile Loto se deschid gradual de luni, începând cu ora 14.00, iar primele extrageri loto vor avea loc duminică, 21 iunie. În interiorul agenţiilor vor fi panouri de plexiglas, benzi pentru menţinerea distanţei de siguranţă, dezinfectant pentru mâini, iar toată lumea va purta măşti.