Nu aruncaţi hainele vechi! Aduceţi-le la containerul milei!

11 martie 2016 20:17   Național
Ultima actualizare:

Ai îmbrăcămite pe care nu o mai foloseşti sau încălţările copiilor au rămas prea mici? Fă un pustiu de bine şi donează-le celor nevoiaşi! Dacă nu cunoşti nici un caz social, du-le la containerul milei!

Bucureştenii au acum la dispoziţie un centru modern de colectare a hainelor în scop umanitar. Este vorba de un container amplasat în buricul Capitalei, în faţa clădirii Ambasadei Republicii Cehe şi a Centrului Ceh, de pe strada Ion Ghica, numărul 11. Hainele pe care oamenii le vor lăsa în container vor ajunge la organizaţiile nonguvernamentale locale, care le vor distribui apoi oamenilor nevoiaşi din România, dar şi din străinătate. Containere asemănătoare există deja în peste 90 de localităţi din ţară, dar cel din faţa Ambasadei Cehiei este primul din Bucureşti.

„La începutul proiectului, am strâns haine pentru ajutorarea refugiaţilor din tabăra din Serbia. Am organizat tot procesul, am anunţat colecta, am împărţit donaţiile şi ne-am ocupat de transport. Ne-am dat seama că în Bucureşti nu exista încă nici un loc unde să se colecteze haine sau încălţăminte în scopuri caritabile”, a spus directorul Centrului Ceh, František Zachoval.

Dacă vreţi să contribuiţi cu ajutoare, trebuie să ştiţi că la containerul milei pot fi aduse numai articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte utilizabile, nicidecum unele rupte sau murdare. Mai puteţi aduce prosoape, feţe de masă, pături şi lenjerie de pat, dar nu sunt acceptate articole de uz casnic, covoare sau jucării.

Frigiderul în care poţi lăsa alimente pentru săraci

Pe strada Foișorului din Capitală, în fața sediului Direcției de Protecție Socială, a fost instalat, în 1 octombrie 2015, primul “frigider comunitar”. “Luați ceea ce aveți nevoie! Puneți aici produsele alimentare care vă prisosesc!”, este afișul lipit pe frigider. Aveţi însă grijă ce lăsaţi pentru sărmani! Nu se pot pune în frigider alimente perisabile, mâncare gătită sau ouă. De asemenea, produsele alimentare trebuie să fie în termen de valabilitate. 

A «îmbrăcat» copacii cu geci, care pot fi luate de nevoiaşi

O bistriţeancă a găsit o metodă inedită pentru a-i ajuta pe oamenii străzii sau pe cei fără posibilităţi să facă faţă temperaturilor scăzute. Diana Hidan (24 de ani) a „îmbrăcat” în ianuarie mai mulţi copaci cu geci groase donate de oameni cu suflet mare. În nici două zile, cele peste 20 de geci amplasate în centrul oraşului au dispărut. Hainele de iarnă aveau şi un bilet roz cu explicaţii: „Nu sunt pierdută! Dacă frigul te amorţeşte, îmbracă-mă să-ţi ţin de cald”. Iniţiativa a fost inspirată de la americani, iar tânăra se implică în diverse proiecte de voluntariat încă din vara anului trecut. 

Mai multe