Nu e „o simplă gripă”, ci face ravagii în organism. Peste 50% din pacienți mai au simptome la 2 luni de la externare
Febră, tuse, dificultăți de respirație, pierderea gustului și mirosului, stare de oboseală. Sunt primele simptome ale infecției cu Covid-19 și, în mare parte, seamănă cu cele ale unei gripe. Însă cei care o iau în derâdere și cred că boala nu e așa periculoasă pe cât se spune, că e doar un altfel de gripă, trebuie să se mai documenteze. Datele arată că acest nou virus face ravagii în organism, iar sechelele rămân chiar și după două luni de la externare.
Sunt afectate toate organele interne
„Credeam că era doar un virus respirator. S-a dovedit că atacă însă şi pancreasul. Atacă şi inima. Atacă şi ficatul, creierul, rinichii şi alte organe. Nu am înţeles aceste lucruri la început”, a declarat medicul Eric Topol, cardiolog şi directorul Scripps Research Translational Institute din La Jolla, din California, potrivit Agerpres. Cea mai mare problemă dată de infecția cu acest virus este coagularea sângelui, care poate să ducă la accidente vasculare cerebrale și la inflamații severe care afectează apoi numeroase organe interne, nu doar plămânii.
Recuperarea este anevoioasă, virusul lasă sechele
Recuperarea este și ea îndelungată, implică suferințe și riscuri. Potrivit aceluiași specialist american, poate fi nevoie de până la 7 zile de recuperare pentru fiecare zi în care pacientul a fost internat până să-și recapete complet puterile. Acest proces este cu atât mai greu cu cât pacientul este mai în vârstă, fiind posibil ca niciodată să nu mai revină la starea de sănătate dinaintea infectării.
Un studiu făcut în Italia pe 143 de pacienți vindecați în urmă cu două luni arată că aceștia nu sunt nici acum complet recuperați. Mai mult de jumătate au spus că se simt obosiți, fără putere și cu dificultăți de respirație. Și medicul Virgil Musta de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara a constatat că efectele bolii au bătaie lungă. „Pe perioada internării, le-am făcut imagistică, radiografie și CT și am constatat că au leziuni pulmonare. Odată ce s-au externat, ei au continuat să ia anumite medicamente. Peste o lună sau două i-am chemat la control. Din cei peste 500 de pacienți tratați, circa 100 au rămas cu probleme de sănătate, o parte au avut nevoie de recuperare cardiorespiratorie”, susține specialistul, citat de Mediafax.
Pacient: „Mi-e greu să desfac și o sticlă de suc”
Andrei Ando din Arad este exemplul perfect. El a avut o formă moderată de Covid-19. S-a externat la sfârșitul lui aprilie, după mai bine de două săptămâni de tratament. Pacientul spune că nu și-a recăpătat nici acum forțele. Încă se luptă cu oboseala cronică, iar activități altădată banale acum sunt adevărate poveri. „Deși îmi vine greu să recunosc asta, pentru că sunt ditamai omul, îmi este foarte greu să desfac o sticlă de suc, de răcoritoare. Mai resimt uneori dureri de spate și am o rezistență la efort mai scăzută decât înainte”, spune Andrei.