Nu exageraţi cu merdenelele şi plăcintele!
Corn cu ciocolată -2-2,5 lei
Ingrediente: făină, ouă, miere, lapte, drojdie, zahăr vanilat, sare, ciocolată.Părerea specialistului: «Ciocolata nu este ciocolată adevărată, este un înlocuitor de unt în care s-a adăugat cacao. Nu recomand acest produs».Sfat: O felie de brânză cu castraveţi sunt mult mai sănătoase.
Merdenea - 2 lei
Ingrediente: făină, unt, oţet, apă, sare, telemea de oaie, ouă, griş.Părerea specialistului: «Merdenelele au foarte multe calorii, sunt indigeste, conţin grăsimi animale şi multă sare. Trebuie consumate cu moderaţie»Sfat: Savurează o sana, este mult mai potrivită.
Dobrogeană - 1,5-2 lei
Ingrediente: făină, ulei, ouă, oţet, sare, apă, unt, brânză de vaci, zahăr, smântână, griş.Părerea specialistului: «Uleiul încălzit la temperature ridicate devine toxic. Nu recomand decât ocazional»Sfat: Două iaurturi îţi vor potoli foamea.
Pateu cu ciuperci -1-1,5 lei
Ingrediente: ciuperci, ceapă, sare, piper pisat, mărar, unt, smântână, făină.Părerea specialistului: «Nu sunt sigur dacă ciupercile sunt proaspete. Dacă sunt vechi, riscăm să facem indigestie sau chiar să ne îmbolnăvim. Sunt de evitat».Sfat: Alege un pepene galben.
Plăcintă cu brânză şi stafide - 2 lei
Ingrediente: făină, ulei, oţet, apă, ouă, sare, unt, brânză, zahăr cu vanilie, coajă de lămâie, stafide, griş, lapte.Părerea specialistului: «Stafidele nu sunt recomandate dacă sunt introduse la cuptor»Sfat: Alege în locul plăcintei un porumb fiert.
Plăcintă cu mere - 2 lei
Ingrediente: mere, scorţişoară, zahăr, esenţă de rom, praf de copt, făină, ulei, sare.Părerea specialistului: «Este un pic mai bună pentru organism deoarece conţine fibră din fruct dar are şi un dezavantaj: are foarte mult zahăr».Sfat: Două mere verzi pot înlocui plăcinta.
Polonez - 1,5-2 lei
Ingrediente: făină, lapte, drojdie, zahăr, margarină, sare, miere.Părerea specialistului: «Covrigul polonez conţine margarină deci nu-l recomand. Consumat în exces duce la constipaţie».Sfat: Alege să consumi câţiva morcovi proaspeţi.
Brânzoaică - 2 lei
Ingrediente: făină, ouă, drojdie, zahăr, apă, ulei, sare, brânză de vaci, zahăr vanilat, coajă de lămâie.Părerea specialistului: «Este un pic mai bună şi o recomand. Nu conţine aluat de merdenea şi are mult mai puţine grăsimi».Sfat: 200 g de brânză de vaci îţi vor potoli pofta.
Rulouri cu nucă -1,5 -2 lei
Ingrediente: făină, ouă, drojdie, lapte, zahăr, unt, nucă, vanilie, sare.Părerea specialistului: «Miezul de nucă prăjit îşi pierde proprietăţile nutritive. Dacă este rânced, devine toxic şi iar nu este recomandat.Sfat: 200 g de nuci crude te vor sătura.