Nu mai știe din ce să facă bani! Khloé Kardashian s-a apucat să vândă popcorn

9 februarie 2026 18:30   Național

Nu mai știe din ce să facă bani! Khloé Kardashian (41 de ani) a intrat recent pe piața alimentară cu Khloud Protein Popcorn, o gustare care promite exact ceea ce sugerează numele: gust delicios și proteină.

Produs din boabe de porumb integral cultivate în Nebraska, popcornul nu conține ingrediente modificate genetic, nu are gluten sau ulei de semințe. O singură porție conține 7 grame de proteină. „Pentru mine, gustările trebuie să fie simple, delicioase și să te facă să te simți bine împărțindu-le cu familia și prietenii. Asta m-a inspirat să creez Khloud”, a declarat Khloé pentru Food & Wine. Khloé Kardashian apare ca model în campania promoțională pentru gustarea sa, pozând într-o rochie neagră fără bretele, cu bucle retro, în timp ce ține în mână punga de popcorn proteic. Vedeta, care deține o avere de 65 de milioane de dolari, este obsedată de dietele sănătoase, așa că nu e de mirare că i-a venit această idee. În ultimii ani, ea a slăbit spectaculos și nu ratează nicio zi la sala de sport.

Mai multe