Nu scăpăm de ploile înghețate. Atenționare de viscol și ninsori

8 decembrie 2014 10:31   Național
Ultima actualizare:

De azi și pâmnă miercuri dimineață sudul țării se află sub avertizare meteo de ploi abundente, conform ultimelor date ale Administrației Naționale de Meteorologie. Temperaturile scăzute din timpul nopții și dimineața vor favoriza apariția fenomenului de „ploaie înghețată”.

Ploile se intensifică în sudul țării, în Oltenia și Muntenia, unde se vor înregistra precipitații cuprinse între 25 și 50 de litri pe metru pătrat. Precipitațiile se vor manifesta în continuu până miercuri dimineață. Din cauza temperaturilor situate la limita înghețului, în timpul zilei vom avea iar ploi înghețate.

În Moldova, în cursul nopţii de luni spre marţi vor fi precipitaţii slabe, mai ales ploaie şi burniţă care local vor determina apariția poleiului. Ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, cu precădere în dealurile subcarpatice. În zonele montane şi submontane va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, ce va depăşi local 15-20 cm, în special în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.Vântul se va intensifica în sud-estul ţării, unde rafalele vor depăşi 55-60 km/h, dar izolat şi pe crestele montane unde trecător va viscoli sau spulbera zăpada.

Mai multe