Nu uitaţi bonurile de la cumpărături!
Românii au ajuns colecţionari de bonuri fiscale. ”Am o cutie plină!”, ”Am deja 300 de bonuri!”, se laudă cei care vor să devină milionari la Loteria fiscală. De data aceasta premiile nu mai scad sub 10.000 de lei.
Mai sunt două săptămâni în care puteţi aduna bonurile de la cumpărături, de la taximetrist sau de la instalatori. În 19 iulie, va avea loc prima extragere lunară la Loteria bonurilor fiscale, cu chitanţele emise între 1 şi 30 iunie.
La tombola din 13 aprilie, 18.124 de bonuri au fost declarate câştigătoare, astfel încât, din fondul de premiere de un milion de lei, fiecărui bon i-a revenit un câştig de 54,90 lei. Dacă vor fi şi de data aceasta prea multe, Ministerul de Finanţe va decide alegerea aleatorie a 100 de câştigători. Asta înseamnă că premiul ar putea fi de 10.000 de lei, pentru că fondul de premiere este tot de un milion de lei.
Vor putea participa la extragerea din 19 iulie bonurile emise de casele de marcat electronice în perioada 1-30 iunie. Cele declarate câştigătoare vor putea fi depuse la orice unitate teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) în intervalul 20 iulie-18 august.
Extragerea se face la fel ca în 13 aprilie: un număr cuprins între 1 şi 999 inclusiv, care reprezintă valoarea totală a bonului fiscal, inclusiv TVA, şi un număr care reprezintă ziua emiterii bonului fiscal.
Şi plăţile prin cardurile bancare sunt premiate. Cosmin Vladimirescu, directorul general pe România al MasterCard, a anunţat că în perioada 1 mai-31 decembrie 2015, toate plăţile realizate la comercianţi pe teritoriul României cu cardurile MasterCard şi Maestro vor fi înscrise automat la extragerile de la o nouă loterie. Campania se numeşte „Cere bonul fiscal! Noi te premiem!” şi sunt anunţate premii mai mari decât oferă statul, adică 1,7 milioane de lei, a anunţat Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons. Concret, la fiecare extragere, care va avea loc lunar, vor fi acordate 300 de premii a câte 500 de lei, precum şi 10 premii a câte 5.000 de lei. Premiile sunt în valoare netă, taxele fiind acoperite. În plus, vor avea loc două extrageri cu trei premii a câte 15.000 de lei, iar de Crăciun va fi o extragere specială în cadrul căreia vor fi acordate şase premii în valoare de 15.000 de lei fiecare, spun organizatorii. Prima extragere a avut loc deja în 16 iunie.