Nu vrea nimeni să vândă curent la metrou!
În această situaţie, operatorul reţelei de metrou urmează să lanseze o altă procedură de achiziţie, în următoarea perioadă. "Metrorex a organizat la data de 4 iulie, pentru a doua oară în decurs de o lună, licitaţia privind achiziţia de energie electrică.Licitaţia de astăzi a fost anulată, ca şi cea din data de 18 mai, pentru perioada septembrie 2011 - august 2012, din lipsă de competitori", se arată într-un comunicat al Metrorex.
Metrorex este unul dintre cei mai mari consumatori de energie electrică din Bucureşti, cu un consum de 180.000 MWh.
În perioada 2003-2011, operatorul a cumpărat energie de la traderul Petprod Bucureşti, cu 40,3 milioane lei, de la Buzmann, cu 3,69 milioane euro, de la Enel Muntenia Sud - 21,7 milioane euro (pentru trei ani consectivi) şi de la Grivco - 11,3 milioane euro şi 8,83 milioane dolari (pentru trei ani consecutivi).