Nuntă de poveste în «satul dacic»

15 mai 2017 21:19   Național
Ultima actualizare:

Prima nuntă în “satul dacic” de la Năeni (Buzău)! Ajutaţi de Mihail Milea, un preot cu suflet mare, doi tineri sărmani au acceptat să locuiască în aşezarea pe care Fundaţia Sfântul Sava o construieşte între dealurile din Năeni.

O mare de oameni îmbrăcaţi în straie populare s-a revărsat duminică peste valea în care a început să răsară vatra “satului dacic” de la Năeni. Ionuţ (25 de ani) şi Nicoleta (18 ani) şi-au unit destinele după rânduiala unei nunţi ca în urmă cu sute de ani. ”Ne bucurăm să avem de astăzi doi noi locuitori, pe Ionuţ şi pe Nicoleta, care vor locui în acest sat turistic”, a spus Petre Burducea, primarul comunei Năeni.Tinerii au fost cununaţi religios de trei preoţi în ”altarul dacic”, o bisericuţă mică, săpatăîntr-un mal de pământ, iar cununile au fost împletituri din flori. După ceremonialul religios, nuntaşii au încins o horă.  Petrecăreţii s-au ospătat cu tocăniţă la ceaun şi mămăligă, caş şi urdă din stâna “satului dacic”, peşte şi pâine de casă. Mireasa este gravidă, iar peste două luni în “satul dacic” va fi prima naştere.

Mai multe