O adolescentă din Târgu Jiu, vaccinată cu Johnson & Johnson, care se administrează doar adulților. A fost deschis dosar penal

20 mai 2021 17:10   Național
Ultima actualizare:

O adolescentă în vârstă de 17 ani din Târgu Jiu a fost imunizată cu serul Johnson & Johnson, care se administrează doar persoanelor de peste 18 ani. Poliția a precizat că a deschis dosar penal pentru neglijență în serviciu.

„Astăzi, 20 mai a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați cu privire la faptul că o tânără de 17 ani,  din comuna Bengești – Ciocadia, s-a prezentat la un centru de vaccinare din municipiul Târgu Jiu, urmare a unei programări din ziua  precedentă, ocazie cu care a solicitat vaccinarea, aceasta optând pentru un vaccin care se administrează doar persoanelor majore, ceea ce s-a și realizat de către personalul centrului”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Gorj. În cauză a fost întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu.

Mai multe