O asistentă de 41 de ani din Vaslui, ucisă de Covid-19. A crezut că e o ”răceală zdravănă” și s-a tratat acasă
Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui este în doliu, după ce o asistentă care lucra în cadrul Ambulatoriului de specialitate (Policlinica) a fost ucisă de noul coronavirus. Alina Nicoleta Pavel a ajuns prea târziu la spital, după ce a crezut că se poate trata d eCovid-19 acasă, ca de o ”răceală zdravănă”.
Vestea morţii asistentei medicale Alina Nicoleta Pavel a fost dată de conducerea SJU Vaslui, prin intermediul paginii oficiale de Facebook a unităţii medicale.
„Timpul nu a mai avut răbdare cu tine, draga noastră colegă Alina Nicoleta Pavel! Am aflat cu nespusă durere trecerea la cele veşnice a colegei noastre. În aceste clipe de adâncă tristeţe ne este foarte greu să ne găsim cuvintele, pentru că nimic nu poate mângâia sufletul odată cu pierderea fiinţei dragi. Sincere condoleanţe familiei îndoliate! Îngerii să vegheze drumul tău lin către Dumnezeu! Dumnezeu să te ierte!”, se menţionează în mesajul transmis de oficialii SJU.
Alina Nicoleta Pavel lucra ca asistentă medicală în cadrul Policlinicii Vaslui, iar luna viitoare ar fi împlinit 42 de ani. Nu era cunoscută cu afecţiuni care să îi pună viaţa în pericol, obezitatea fiind cea care a făcut-o vulnerabilă în faţa bolii. Colegii Alinei povestesc că femeia a început să se simtă rău, înainte de Crăciun, transmite Adevărul.
”O răceală zdravănă”, pe care a crezut că o poate trata acasă, urmând indicaţiile medicale transmise de colegii din Policlinică. A dus ”răceala” pe picioare până la începutul anului, când a început să se simtă tot mai rău. Deşi Policlinica Vaslui a mai înregistrat un deces în rândul angajatelor de la Audit, anul trecut, Alina nu s-a gândit că evoluţia ei ar putea fi dramatică. Cu atât mai mult cu cât nu se ştia bolnavă.
Asistenta a ajuns la spital cu plămânii grav afectați
Într-un final, după ce şi soţul s-a îmbolnăvit, a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui. Mult prea târziu, însă, plămânii fiindu-i grav afectaţi. Cadrele medicale de la ATI au făcut eforturi uriaşe pentru a-şi salva tânăra colegă, pe care un fiu adolescent şi un soţ, care a trecut cu bine de boală, o aşteptau acasă. În ciuda săptămânilor de boală care îi slăbise organismul, Alina era optimistă. A fost activă pe reţelele de socializare până în urmă cu patru zile. Ultimul mesaj, un citat din Părintele Galeriu (”Nu fiecare furtună vine să-ţi distrugă viaţa. Unele vin să-ţi cureţe calea”), îi trădau încredere că va învinge boala.