O asistentă din Galați, tratată cu ostilitate de vecini. I-au aruncat cu clor pe ușă și au dat-o afară din magazin

2 aprilie 2020 10:34   Național
Ultima actualizare:

Mihaela Moga Pal, o asistentă de 44 de ani din Galați, a fost tratată cu ostilitate de vecinii blocului în care locuiește de 20 de ani. Pentru că lucrează la Spitalul de Boli Infecțioase, femeia s-a trezit în mijlocul unor evenimente care au mâhnit-o profund: vecinii i-au aruncat cu clor pe ușă, au dat-o afară din magazinul blocului, ba au chemat și Poliția. Toate acestea, spune ea, pentru că este asistentă în prima linie de luptă cu coronavirusul.

„Fetelor, este foarte grav ce mi s-a putut întâmpla doar pentru simplul fapt că lucrez la Spitalul Boli Infecţioase Galaţi. Vecinii din scara blocului unde am locuit mai bine de 20 de ani... Mi-au aruncat cu clor pe uşa apartamentului... Mi-au trimis poliţia acasă... M-au dat afară din magazinul blocului doar pentru că lucrez la Spitalul Boli Infecţioase!!!! Ce să înţeleg.... E discriminare????”, a scris Mihaela Moga Pal pe pagina ei de Facebook, notează și adevarul.ro.Mesajul a stârnit numeroase reacții nu numai de la prietenii apropiați, ci și de la alte cadre medicale sau foști pacienți, care s-au arătat revoltați de gesturile vecinilor, catalogând totul drept "lipsă de omenie". 

Mai multe