O bancă importantă din România renunţă la tranzacţiile cu numerar. Cum își vor plăti clienții ratele

5 decembrie 2021 8:54   Național
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai importante bănci care operează în România și-a anunțat clienții că va renunța la tranzacțiile cu numerar. Astfel, toate casieriile vor fi desființate, iar de la 1 februarie 2022 clienții vor mai putea scoate bani din cont doar de la bancomat.

Raiffeisen şi-a anunţat recent clienţii că renunţă complet la tranzacţiile cu numerar. Raifeisen Bank a transmis că de la 1 februarie 2022 va sista toate operaţiunile cu numerar, iar casieriile vor fi total desfiinţate.  

Această modificare afectează întreg palierul de clienţi: persoane fizice, juridice şi clienţi premium.

„În continuarea proiectului nostru «agenţii fără casierii», serviciul «operaţiuni cu numerar» nu va mai fi disponibil. Orice operaţiune de retragere de numerar din conturile curente, inclusiv pentru utilizarea în numerar a creditelor contractate de la Bancă, va putea fi efectuată de la orice bancomat, doar de către clienţii care deţin un card, emis de Raiffeisen Bank România.  

De asemenea, operaţiunile de depunere de numerar în conturile curente, inclusiv pentru alimentarea cu numerar a contului curent în vederea rambursării ratelor la creditele în LEI şi EURO contractate de la bancă, va fi posibilă numai la terminalele multifuncţionale (MFM) ale Băncii de către clienţii care deţin un card emis de Raiffeisen Bank România”, a transmis banca, potrivit Adevărul.

Citește pe Adevarul.ro ce se întâmplă cu ordinele de plată pe hârtie.

Citește și:

Au furat 3,8 milioane de lei din bancomatele Raiffeisen

Jaf armat la o agenţie Raiffeisen Bank din Bucureşti. Atacatorul a reuşit să fugă cu banii

Mai multe