O bară de fier-beton i-a străpuns piciorul unui elev, în curtea şcolii

11 octombrie 2017 19:04   Național
Ultima actualizare:

Un copil de 9 ani de la Şcoala Gimnazială Merişani, din judeţul Argeş, s-a rănit, miercuri, 11 octombrie, în timp ce se juca în curtea unităţii de învăţământ şi a fost preluat de pompierii de la descarcerare.

”A alergat în pauză. Este vorba despre un elev de clasa a treia, un copil de 9 ani. A rămas în pământ un fier-beton, copilul nu l-a văzut că era acoperit de iarbă şi s-a înţepat în picior. Noi nu am putut să-i tragem piciorul, că ne-a fost frică, plângea copilul şi am sunat la Salvare. A venit Salvarea. Am chemat şi părinţii”, a spus Adriana Ionescu, directorul şcolii, pentru Mediafax. Fiindcă bucata de metal ieşea dintr-un spalier de aproximativ un metru, întreg spalierul a fost luat şi urcat în ambulanţă. Surse medicale au declarat, pentru news.ro, că în situaţiile în care există un corp străin în organism, nu se recomandă îndepărtarea acestuia decât într-o sală de operaţie, întrucât există posibilitatea declanşării unei hemoragii puternice. Ajuns la spital, medicii au decis să-l opereze de urgenţă.

Mai multe