O bucată de tavan a căzut pe catedră, în ora de Engleză

15 februarie 2017 20:38   Național
Ultima actualizare:

Miercuri dimineaţă, ora de Engleză se desfăşura normal la clasa a V-a A de la Şcoala Gimnazială Al. I. Cuza din Brăila. La un moment dat însă, s-a auzit o pârâitură puternică, apoi o bucată de tencuială de pe tavan s-a desprins şi s-a prăbuşit peste catedră.

„Din fericire, nu eram la catedră, eram prin clasă, printre copii. Îmi desfăşuram activitatea şi, la un moment dat, am văzut şi eu, şi ei cum se desprind bucăţi din plafon. A fost un moment de panică, de şoc, după care am ieşit cu toţii afară”, a povestit profesoara de Engleză, Violeta Dorobăţ.

Copiii au continuat cursurile într-o altă sală. „Am chemat o firmă de construcţii în secunda doi. Acum, reprezentanţii acesteia sunt în şcoală şi, după ce se termină orele, verificăm toate plafoanele”, a precizat, pentru obiectivbr.ro, Magdalena Cotlerenco, directorul unităţii de învăţământ.

Potrivit conducerii şcolii, cea mai recentă renovare a fost făcută în urmă cu cinci ani.

Mai multe