O expediţie de povestit nepoţilor! Ei dau la vâsle de pe Lacul Bicaz până la Sulina!

19 august 2020 21:00   Național
Ultima actualizare:

Ce aventură! Îmbarcaţi în zece canoe, nu mai puţin de 23 de temerari au plecat de la coada lacului de acumulare Bicaz, în zona Izvorul Muntelui (Neamţ), spre Sulina, destinaţia finală, unde-i aşteaptă mentorul competiţiei, marele campion olimpic Ivan Patzaichin. Ei vor vâsli cale de 450 de kilometri, până la întâlnirea Dunării cu Marea Neagră.

Au pornit vineri, 14 august, într-o expediţie de povestit nepoţilor! Un grup de 23 de îndrăgostiţi ai naturii va străbate, în zece canoe, râul Bistriţa, râul Siret, o parte din fluviul Dunărea şi braţul Sulina, până la vărsarea în Marea Neagră, adică aproximativ 460 de kilometri. Planul expediţiei prevede ca participanţii să străbată aproximativ 60 de kilometri zilnic, arată adevarul.ro. 

Legendă a sportului românesc, Ivan Patzaichin a dat startul în această aventură. „Am asistat la plecarea caravanei de vâslit până la Sulina. Totul în opt zile! E un proiect pornit de Loredan Popa, campion mondial şi european, pe care am avut bucuria să-l antrenez. S-a inspirat de la «Traseul Plutaşilor» de pe Bistriţa. Am să-i aştept la sosire, în Sulina, pentru a-i felicita“. Acestea au fost câteva dintre cuvintele rostite vineri, în comuna Ceahlău, la coada lacului de acumulare Bicaz, de cvadruplul medaliat cu aur la Jocurile Olimpice, campion mondial, european şi renumit antrenor.  

„Aceasta este o expediţie în care noi vrem să vedem râurile, să vedem Bistriţa, să vedem Siretul cum se varsă în Dunăre, să vedem ce se întâmplă pe aceste ape“, spunea, pentru Antena 1, Loredan Popa, participant la expediţie şi, totodată, unul dintre principalii organizatori. Fostul campion mondial la canoe a dezvăluit că participantul cel mai tânăr are 13 ani, iar cel mai vârstnic - 71. Acest proiect unic se numeşte “Wild Canoeing Tour” – din Ceahlău în Marea Neagră. Unul dintre scopurile expediţiei este readucerea în actualitate a ceea ce însemna „Drumul plutaşilor“ de pe Bistriţa, cei care transportau odinioară lemnul codrilor din Neamţ, pe apă, spre şes şi câmpie.  Prima zi a expediţiei a însemnat parcurgerea acumulării de la Bicaz, în jur de 40 de kilometri, din localitatea Ceahlău şi până la baraj. A doua zi, sâmbătă, a însemnat sosirea la Sascut, cu traversarea acumulărilor de la Bereşti şi Călimăneşti, pe Siret. Când membrii caravanei erau la Răcăciuni, pe lacul de pe râul Bistriţa, a început să plouă şi să bată vântul, s-au creat valuri mari, astfel că înaintarea s-a făcut cu dificultate. Duminică, în ziua a treia, s-a ajuns de la Adjud la Rezervaţia Naturală Pădurea Merişor şi apoi în satul Nămoloasa. În ziua a patra, luni, s-a vâslit până la Şendreni (Galaţi), iar planul era să se ajungă marţi până la Isaccea (Tulcea). 

Poliţişti, un procuror şi un medic 

În aventura pe apă, alături de Loredan Popa, multiplu campion naţional, mondial şi european la canoe, în prezent angajat la Serviciul Investigaţii Criminale Neamţ, este şi fratele său geamăn, Ciprian, ofiţer la Poliţia Braşov, şi el cu nenumărate titluri la acelaşi sport. Alături de ei, din componenţa celor zece echipaje fac parte un procuror, un medic, studenţi şi oameni de afaceri, toţi având o pasiune comună - sportul. Loredan Popa a explicat şi un alt scop al proiectului: „Vrem să-i mobilizăm pe oameni să conştientizeze splendoarea naturii şi să o respecte“. 

Mai multe