O fabrică din România o îmbracă pe Kate Middleton. Ce salarii au angajaţii
Kate Middleton este considerată una dintre cele mai bine îmbrăcate personalităţi: stilul ducesei de Cambridge este lăudat de mulţi critici de modă şi copiat de femei din întreaga lume. Orice ţinută purtată de ea se vinde ca pâinea caldă, iar magazinele rămân imediat fără stocuri.
Unul dintre magazinele ei preferate e Lk Bennett, un brand internaţional care are sediul la Londra. Însă mai puţin ştiut e faptul că unele dintre hainele vândute de ei, inclusiv ţinute purtate de Kate, sunt cusute la Arad, de românce care muncesc de zor într-o fabrică cu tradiţie.
Conform gândul.info, fabrica în cauză e Moda SA, una dintre primele din România care trimitea haine în ţările vestice pe vremea comunismului.
Jachetele, paltoanele, rochiile făcute de ei au fost purtate de femei din Germania, Italia, Statele Unite şi au lucrat cu nume mari din industria modei, precum Dolce&Gabbana. Şi, bineînţeles, se pot mândri că viitoarea regină a Marii Britanii a purtat ţinute făcute în atelierele lor.
Însă fabrica se confruntă cu o mare problemă: în timp ce nu duc lipsă de comenzi, numărul angajaţilor scade.
"Principala problemă cu care mă confrunt eu ca angajator nu este lipsa comenzilor, am de dat şi la alţii, ci lipsa forţei de muncă", a declarat pentru gândul Monica Fufezan, directorul general al Moda Arad.
Nu numai că nu prea mai există clase cu specializarea confecţii în învăţământul din Arad, dar tinerii preferă să lucreze în mall-uri şi magazine, decât în fabrici, unde trebuie să stea la o masă timp de opt ore.
Salariile nu sunt foarte mari, deşi trebuie să munceşti încontinuu. Un confecţioner câştigă, în general, un salariu cuprins între 1.000 de lei şi 1.200 de lei pe lună, la care se adaugă bonuri de masă. În funcţie de numărul de haine cusute, câştigul unei persoane care lucrează în domeniu poate ajunge şi la 1.500 de lei pe lună, a explicat Monica Fufezan pentru gândul.
Fabrica a încercat să intre pe piaţa bucureşteană, dar fără succes. Arădenii au vrut să îşi deschidă magazine în Eva şi Obor şi au avut chiar colaborări cu Metro şi Selgros, dar au renunţat. Ei vând însă hainele produse în fabrică în două magazine din Arad. O rochie costă aici între 150 de lei şi 200 de lei, în funcţie de material şi de model, un palton costă 300 de lei, iar o jachetă se vinde cu 200 - 300 de lei.