O fată de 14 ani, umilită și dezbrăcată de vânzătoare după o tentativă de furt
Caz șocant în Alexandria! O fată de 14 ani care încerca să fure mai multe perechi de pantaloni dintr-un magazin de haine din Alexandria a fost lovită, dezbrăcată și umilită de vânzătoare.
Minora a îmbrăcat mai multe perechi de pantaloni pe care încerca să le fure, vânzătoarele au băgat de seamă și au dezbrăcat-o în lenjerie intimă, au desenat-o cu marker pe față și au îmbrâncit-o. Mai mult, au dat-o afară din magazin doar în chiloți. Fata era însoțită de o prietenă. Și aceasta a fost desenată pe față.
Scandalul a fost filmat, iar imaginile au ajuns pe rețelele sociale. Angajatele magazinului sunt cercetate pentru lovire și tulburarea liniștii publice.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Alexandria efectuează acum cercetări pe marginea conţinutului acestei filmări şi s-a sesizat din oficiu atât cu privire la fapta celor două minore, cât şi cu privire la comportamentul vânzătoarelor”, a declarat Daniela Păşu, purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman, conform Mediafax.Filmarea este analizată și de Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman. Directorul instituției, Mugurel Putineanu, a precizat că a trimis mai mulți angajați la magazinul din centrul Alexandriei pentru a lămuri cum s-a întâmplat incidentul.