O fată de 15 ani din Sibiu a murit dupa ce a încercat sa își facă un selfie

16 martie 2017 9:38   Național
Ultima actualizare:

Dorința unui selfie cât mai reușit în condiții cât mai periculoase a făcut încă o victim. O adolescentă de 15 ani a murit la Sibiu miercuri seară după a căzut de pe acoperișul unui bloc cu 10 etaje unde se urcase pentru a-și face un selfie relatează știrileprotv.ro

Potrivit declarațiilor strânse de polițiști, minora s-a întâlnit în oras cu 6 prieteni și cu toții au decis să urce pe acoperișul celui mai înalt bloc din oraș, un imobil situat într-o zonă centrală din Sibiu. Au sunat la interfon și cineva le-a deschis fără să-I întrebe ce caută în bloc. Au luat liftul si au urcat direct pe acoperișul clădirii. Pentru a-și face o poză cât mai bună, fata s-a sprijinit de balustradă dar aceasta, din cauze încă neelucidate s-a rupt, iar copila a cazut in gol.

Chemați la fața locului, medicii nu au mai putut decât să constate decesul copilei. La 12 ore de la tragedie, locatarii din bloc încă erau șocați de întâmplare și s-au plâns polițiștilor că mereu intră în imobil tineri pentru a-și face poze pe acoperiș.

Prietenii minorei care au însoțit-o pe terasa clădirii au fost audiați mai multe ore la politie, oamenii legii încercând să stabilească circumstanțele accidentului și dacă nu cumva adolescenta s-a sinucis, a fost impinsă sau totul a fost așa cum au declarat inițial, un accident

Mai multe