O fată de 16 ani a ucis un bărbat care ar fi vrut să o violeze, într-un apartament din Piatra Neamț
O tânără de 16 ani a sunat la 112 și a anunțat că a înjunghiat mortal un bărbat care o sechestrase și încercase să o violeze, într-un apartament din Piatra Neamț. Fata fusese ademenită sub pretextul unui loc de muncă.
În vârstă de 16 ani, Alexandra își căuta serviciu. Plecase de acasă, din comuna Dochia, de aproximativ o săptămână. Adolescenta a luat legătura cu Lucian, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Brașov, care locuia în chirie într-un apartament de pe strada Mihai Eminescu din Piatra-Neamț, relatează publicația www.stiri-neamt.ro .
Acesta i-ar fi promis un loc de muncă iar fata s-a dus la el acasă. Potrivit sursei citate, la un moment dat, bărbatul ar fi încercat să o abuzeze sexual, iar adolescenta a încercat să fugă, dar ușa de la intrare în apartament era încuiată. Atunci a luat un cuțit și l-a înjunghiat pe individ de mai multe ori, după care a sunat la „112”.
Fata se afla în stare de șoc la venirea poliției
„Pentru identificarea în cel mai scurt timp a persoanei care a sunat la 112, la nivelul IPJ Neamț s-a constituit o echipă complexă formată din polițiști de Investigații Criminale, politiști de Ordine Publică și luptători SAS. Deoarece persoana se afla în stare de șoc și nu putea oferi detalii concrete cu privire la locația în care aceasta se află, polițiștii au intervenit pe două locații aflate la același etaj", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.