O femeie și-a ascuns bebelușul sub fustă pentru a-l trece ilegal frotiera

12 februarie 2018 14:25   Național
Ultima actualizare:

Inventivitatea unei femei din Maramureș a reușit să îi uimească chiar și pe polițiști. Ce soluție inedită a găsit pentru a trece granița, alături de copilul său de doar trei luni, căruia nu reușișe să îi facă actele necesare?

Femeia nu a avut timp să obțină actele legale pentru a trece vama în Ungaria alături de micuțul de trei luni așa că a găsit o soluție inedită, care nu a fost privită cu ochi buni de către polițiști. 

Pentru că nu avea documente pentru copilul său în vârstă de 3 luni, a încercat să-l treacă ilegal graniţa în Ungaria, ascunzând-l sub haine. A fost reținută de către polițiștii de frontieră din Borș, iar secretul ei a fost descoperit. Femeia călătorea ca pasageră într-un autoturism care s-a prezentat la ieşirea din ţară. „Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascuns sub fusta femeii, un copil în vârstă de numai 3 luni. În cadrul cercetărilor, tânăra a declarat că minorul este copilul său, dorea să ajungă cu el în Ungaria şi a recurs la această metodă deoarece nu a reuşit să-i facă documente de identitate”, a transmis comisarul-şef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea, informează Digi24. 

Polițiștii cercetază situația sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți, iar femeia va fi supusă rigorilor legii. 

Mai multe