O fetiță de 10 ani a murit înecată în lacul Herăstrău. A alunecat pe ciment, sub un pod

6 septembrie 2020 10:35   Național
Ultima actualizare:

O fetiță de 10 ani a murit sâmbătă seara, înecată în lacul Herăstrău din Capitală. Copila coborâse împreună cu o prietenă sub un pod din zona Băneasa și a alunecat în apă. A fost resuscitată de medici timp de 40 de minute, însă, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru ea.

O tragedie fără margini s-a produs ieri, în București, când o copilă de numai 10 ani a murit înecată după ce a căzut în Lacul Herăstrău. Din primele informații se pare că fata, însoțită de o prietenă, a coborât sub un pod din zona Băneasa și a alunecat pe ciment în apă. Era murdară pe mâini și a vrut să se spele în lac. Ghinionul a fost că puștoaica a călcat într-o zonă cu mătasea broaștei, moment în care s-a dezechilibrat și a căzut. Neștiind să înote, aceasta nu s-a putut salva singură. Nici prietena ei nu a putut s-o ajute, deși a încercat s-o prindă de mână și s-o scoată din apă. Într-un final, în ajutor i-a sărit un pescar care se afla prin zonă. Omul a sărit în apă, a scos fetița la suprafață și a chemat ambulanța.

Medicii ajunși la fața locului au încercat în zadar s-o readucă la viață. Timp de 40 de minute au durat manevrele de resuscitare, fără sorți de izbândă. Nu s-a mai putut face nimic pentru copilă. 

Mai multe