O fetiţă de 4 ani din judeţul Iaşi a pierdut lupta cu COVID-19

9 noiembrie 2020 13:46   Național
Ultima actualizare:

Un deces la categoria de vârstă 0-9 ani se numără printre cele 130 anunțate azi, 9 noiembrie, de Grupul de Comunicare Strategică. Este vorba despre o fetiţă de doar 4 ani, din judeţul Iaşi.

Potrivit medicilor care au tratat-o, copila avea mai multe comorbidităţi, inclusiv imunodeficiență celulară, scrie Adevarul.ro. Până astăzi, 8.009 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 08.11.2020 (10:00) – 09.11.2020 (10:00) au fost raportate 130 de decese (72 bărbaţi şi 58 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ,  Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş,  Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

Dr. Mihai Craiu, despre numărul mare de cazuri Covid-19: ”Riscăm să ne omorâm și copiii, nu numai bunicii”

Ce este boala Kawasaki. Medicii pediatri, în alertă. Covid-19 activează o boală gravă la copii

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 2 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 24 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 45 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 26 decese la categoria de peste 80 de ani. 127 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar 3 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi. În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.688. Dintre acestea, 1.076 sunt internate la ATI.  

Mai multe