O fetiță de doi ani a murit după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc din Mangalia
O fetiţă în vârstă de doi ani şi şapte luni a murit, vineri după-amiază, după ce a căzut pe fereastră, de la etajul al treilea al unui bloc din Mangalia. Ea a fost transportată la spitalul din localitate, unde a decedat.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, cadrele medicale au fost solicitate să intervină, vineri după-amiază, la Mangalia, după ce un copil a căzut de la etaj. Acolo s-au deplasat un echipaj de ambulanţă, un SMURD B şi elicopterul SMURD.
Copilul se afla în stare critică, a intrat în stop cardio-respirator, iar cadrele medicale au început manevrele de resuscitare. Victima a fost transportată în curs de resuscitare la Spitalul Municipal Mangalia, acolo a fost continuat protocolul, dar copilul nu a putut fi salvat, fiind declarat decesul.
Mama fetiței era acasă atunci când a avut loc incidentul
Din primele informaţii ale anchetatorilor, fetiţa avea doi ani şi şapte luni şi era acasă cu mama ei atunci când a căzut de la fereastra de la bucătărie. Oamenii legii au dechis un doar penal în culpă in acest, informează News.ro.