O jurnalistă B1 TV a fost agresată la "plimbarea de la Cotroceni". Vezi ce spune Jandarmeria VIDEO

10 august 2014 22:44   Național
Ultima actualizare:

Jandarmeria precizează, despre manifestaţia pro-Antena 3 care a avut duminică în jurul Palatului Cotroceni, că a existat, în mod izolat, o persoană care s-a comportat violent, agresând o echipă de jurnalişti, şi că s-au luat deja toate măsurile pentru identificarea şi sancţionarea acesteia.

"Marea majoritate a participanţilor la acţiunea publică din Bucureşti s-a manifestat paşnic. În mod izolat, a existat o persoană care s-a comportat violent, agresând o echipă de jurnalişti aflată în mijlocul manifestanţilor, context în care dispozitivul de jandarmi a fost suplimentat. Referitor la această persoană, Jandarmeria a luat deja toate măsurile pentru identificarea şi sancţionarea acesteia, conform legii", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Inspectoratul General al Jandarmeriei.

Despre aceeaşi manifestaţie, sursa citată spune că aceasta a fost una "spontană", la care numărul participanţilor "a oscilat de la câteva zeci la aproximativ 4.000, context în care şi dispozitivul de jandarmerie prezent la faţa locului a fost adaptat permanent, conform procedurilor legale în vigoare". În acelaşi comunicat se precizează că manifestaţii similare au avut loc duminică în judeţele Braşov (100 de participanţi), Bihor (15), Arad (30), Prahova (100), Suceava (30), Galaţi (30), Constanţa (17), Neamţ (40), Dolj (40), Sibiu (70), Cluj (30), Gorj (70), Bacău (25), Timiş (100), Iaşi (15), Argeş (30), Vâlcea (15) şi Mureş (30). "Jandarmeria Română garantează dreptul tuturor cetăţenilor la liberă exprimare, însă niciun act de violenţă nu poate fi tolerat, iar orice faptă care a reprezentat o încălcare a legii urmează să fie sancţionată", se mai arată în comunicat.

Mai multe