O persoană a murit într-un accident pe Valea Oltului. Un copil și alți doi adulți au fost răniți

28 iulie 2018 11:48   Național
Ultima actualizare:

O persoană a decedat, iar alte trei, printre care şi un copil mic, au fost rănite într-un accident rutier sâmbătă dimineaţă, 28 iulie, pe Valea Oltului, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un tir. Conform reprezentanţilor poliţiei judeţene din Vâlcea, accidentul a avut loc într-o curbă, la kilometrul 202 al Drumului Naţional 7, în zona localităţii Cârligu Mic, în afara oraşului Călimăneşti.

Primele informații au arătat că un tir înmatriculat în judeţul Constanţa a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism înmatriculat în Timiş, iar în urma impactului, şoferul mașinii a murit pe loc, iar alți trei pasageri au fost răniţi. Conform news.ro, printre victimele aflate în mașină a fost și un copil de şapte luni şi mama acestuia, în vârstă de 35 de ani şi o altă femeie cu vârsta de 50 de ani.

Potrivit ISU Vâlcea, a fost nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare pentru a scoate din autoturism două dintre victimele accidentului. Unul dintre sensurile de mers ale DN 7 a fost blocat la orele dimineții.

Mai multe