O ploaie torențială a inundat două localități din Constanța

19 septembrie 2016 8:22   Național
Ultima actualizare:

Pompierii constănţeni au fost solicitaţi să intervină, luni dimineaţă, în localitatea Medgidia şi la Făclia, unde au fost inundate locuinţe, iar două autoturisme au fost blocate în trafic în urma unei ploi torenţiale. Timp de o oră, judeţul Constanţa a fost sub avertizare cod potocaliu de ploi, scrie News.ro.

Așadar, reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au declarat că pompierii au fost solicitaţi să intervină la Medgidia, unde două barăci şi o casă au fost inundate.

De asemenea, echipele de intervenţie s-au deplasat şi la Făclia, unde două autoturisme au fost blocate în trafic din cauza ploii torenţiale. Totodată, la Făclia a fost inundată o locuinţă, acolo intervenind reprezentanţii Primăriei.

Potrivit ANM, timp de o oră, judeţul Constanţa s-a aflat, luni dimineaţă, până la ora 7.40, sub avertizare cod portocaliu de ploi şi grindină.

Mai multe