O porțiune masivă din zidul Cetății Sighișoara s-a prăbușit! Ce vor face autoritățile
Din ce în ce mai multe monumente importante din România se degradează, iar unele pot reprezenta un real pericol pentru turiști. O porţiune de 4,6 metri din zidul de incintă al cetăţii medievale din Sighişoara s-a prăbuşit, iar imaginile din timpul prăbușirii au fost surprinse de camerele de supraveghere aflate în zonă.
Comitetul local pentru situaţii de urgenţă s-a întrunit luni, 5 februarie, la Sighişoara, pentru a discuta mărsurile care vor fi luate după surparea unei porţiuni din zidul cetăţii, eveniment petrecut în noaptea de duminică spre luni, 5 februarie, informeză Adevărul.
Primarul Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean s-a deplasat la locul unde a avut loc incidentul pentru a observa care sunt pagubele și a decretat care vor fi măsurile de siguranță ce urmează să fie luate. S-a decis izolarea imediată a zonei, iar un reprezentant al Institutului Naţional al Patrimoniului se va deplasa în teritoriu pentru a evalua pagubele și a schița planul de refacere a porțiunii căzute. Un proiect pentru restaurarea unor tronsoane din zidul cetăţii, inclusiv tronsonul 11 unde s-a surpat o porţiune din zid, a fost depus încă din anul 2016 în cadrul Programului Naţional de Reformă şi se afla pe prima poziţie pentru obţinerea finanţării.
„În urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii Institutului Naţional al Patrimoniului, un specialist în domeniul restaurării şi conservării monumentelor istorice se va deplasa la Sighişoara pentru efectuarea unei expertize tehnice, urmând ca porţiunea căzută să fie refăcută în regim de urgenţă. Menţionăm faptul că, din documentaţia istorică existentă – planuri ale cetăţii din anul 1.750 – rezultă că, în zona prăbuşirii zidului de incintă, în vechime, au avut loc alunecări de teren, iar lucrările edilitare de refacere au fost efectuate în anul 1858″, se arată într-un comunicat de presă, emis de Primăria Sighișoara.