O poştăriţă din Ialomiţa a fugit cu banii de facturi
Zeci de familii dintr-o comună din Ialomiţa riscă să rămână în beznă după ce poştăriţa a fugit cu banii pe facturi, 50 de mii de lei. Oamenii, majoritatea bătrâni, sunt disperaţi, ştiau că au plătit şi ultimul bănuţ, dar s-au trezit cu muncitorii firmei de electricitate la poartă ca să-i debranşeze.
Cazul a intrat în atenţia poliţiştilor după ce mai mulţi localnici au primit avize de debranşare a energiei electrice, deşi, aceştia îşi achitase facturile. Mai mult, aceştia susţin că aveau chiar şi chitanţe.
Poliţiştii spun însă, că ceea ce aveau oamenii erau doar nişte chitanţe false. Angajata poştei, o femeie în vârstă de 45 de ani, este acuzată că ar fi păstrat banii primiţi de la oameni. Suma se ridică la valoarea de 50 de mii de lei.
Pentru a evita să fie debranşaţi, oamenii au trebuit să plătească încă o dată facturile, informează România TV.
Poliţiştii spun că femeia a plecat în străinătate împreună cu fiul ei, iar acum nu mai este de găsit.