O româncă a ucis un bărbat în Mexic și se plimba cu el pe stradă într-un sac
O româncă stabilită în Mexic a comis o faptă care a șocat opinia publică din această țară. Femeia, pe nume Roxana Nicolae, a omorât un bărbat și a fost arestată de poliție în timp ce căra pe stradă, într-un sac, cadavrul victimei
Roxana a fost prinsă din întâmplare, cartierul unde s-a petrecut fapta din orașul Ciudad Nezahualcóyotl fiind supravegheat de poliție pentru că era tot timpul teatrul unor lupte ale grupărilor mafiote. Unei patrule I s-a părut ciudat sacul imens pe care femeia se chinuia să îl care cu greutate. A fost oprită iar sacul deschis, așa că agenții au făcut șocanta descoperire.
Cum a ajuns o româncă să omoare un mexican în cartierul mafiei
Gravitatea faptei a făcut că cercetările să fie preluate de Procuratura Generală a statului Mexic, relatează stiridiaspora.ro. Din investigații s-a stabilit că bărbatul a fost ucis într-un apartament din cartierul în care a fost găsit. Roxana și victima au consumat împreună băuturi alcoolice în interiorul unei locuințe. Bărbatul a adormit beat iar românca l-a strangulat din motive încă necunoscute. Se pare că polițiștii au prins-o în flagrant pe femeie chiar în momentul în care a încercat să scape de cadavrul bărbatului pe care îl avea într-un sac și l-a târât pe stradă pentru a-l arunca pe un teren viran. Un judecător a decis să inițieze un proces legal împotriva româncei dar cum aceasta a refuzat să colaboreze cu poliția a fost stabilită o perioadă de două luni pentru închiderea anchetei complementare. În tot acest timp Roxana va sta în arest preventiv
Citiți și
Închisoare pe viață pentru o româncă acuzată de omor în Italia
O româncă şi-a ucis singură soţul mafiot. Iniţial, anchetatorii au arestat-o doar penru complicitate