O să-ţi crape inima de la atâta energizant!
E grea viaţa de rector, senator şi mai ales cea de vicepreşedinte al Comisiei de Învăţământ, îndeosebi, în perioada examenelor, când scandalurile sunt în toi!
Ca să facă faţă programului încărcat, fostul ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu, apelează, după cum se vede din fotografii, la energizante.
Senatoarea a fost surprinsă, zilele trecute, de fotoreporterii Click!, ieşind dintr-o benzinărie de unde şi-a cumpărat trei cutii de energizant.
Cam multe resturi în portiera maşinii
Cam mare doza, am zice noi. Dar, deh, cum altfel ar putea să ţină piept atâtor obligaţii? Mereu pe drumuri, pendulând între Senat şi Institutul Politehnic, Ecaterina Andronescu îşi petrece mult timp la volan.
Ecaterina Andronescu a fost surprinsă de fotoreporteri, în luna aprilie, când lua micul dejun la semafor