O tânără din Galați a avut reacţii adverse puternice imediat după ce a fost vaccinată anti-COVID cu serul Moderna

2 aprilie 2021 17:21   Național
Ultima actualizare:

O tânără de 36 de ani, vaccinată vineri, cu prima doză de vaccin Moderna, a avut reacţii puternice după ce i-a fost inoculat serul, pierzându-şi şi cunoştinţa.

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Galaţi, tânăra de 36 de ani  s-a vaccinat vineri cu prima doză de vaccin Moderna în centrul din localitatea Corod. După vaccin, tânăra a prezentat reacţii adverse: hipertensiune, pierderea cunoştinţei, ameţeală, vertij, dispnee. Reacţiile au apărut la cinci minute după administrarea vaccinului. "Medicul coordonator din centrul de vaccinare a acordat primul ajutor şi a solicitat o ambulanţă, pacienta fiind transportată la Spitalul Municipal Tecuci, unde s-a continuat tratamentul. Ulterior, pacienta a plecat la domiciliu, nefiind necesară internarea", au precizat reprezentanţii Prefecturii, potrivit news.ro.Conform autorităţilor, persoana este cunoscută cu alergii, fiind în tratament, lucru pe care nu l-ar fi declarat echipei de triaj din centrul de vaccinare, conform procedurii. 

Mai multe