O tânără din Iaşi, "răpită pe Facebook". A dispărut de acasă de 14 zile după ce a stat pe internet
O adolescentă de 16 ani a dispărut de acasă, fiind dată în urmărire naţională. În cele din urmă, după aproape două săptămâni, tânăra a fost găsită la Braşov, în casa unui iubit cunoscut pe Facebook.
Potrivit romaniatv.net, familia din localitatea Cotnari, Iaşi, şi-a căutat fiica timp de două săptămâni, iar până adolescenta a fost găsită de poliţişti în Braşov, la un tânăr cu care se împrietenise pe reţeaua de socializare Facebook.
Astfel, între cei doi tineri s-a înfiripat o relaţie de comunicare online, apoi, în urma mai multor discuţii, ea a hotărât să fugă de acasă, la noul ei iubit din Braşov. Părinţii au căutat-o disperaţi, apoi au apelat la poliţişti, care au dat-o în urmărire naţională. În cele din urmă, au descoperit-o şi au încercat să o convingă să se întoarcă acasă.
„În ziua de 28 octombrie, poliţiştii Postului Cotnari au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia găsirii minorilor dispăruţi. Astfel, a fost clarificată situaţia unei minore în vârstă de 16 ani, urmărită naţional, întrucât a plecat de la domiciliu de pe data de 16 octombrie şi nu a mai revenit. Poliţiştii au stabilit că minora se află pe raza municipiului Braşov, la locuinţa unui prieten pe care l-a cunoscut prin intermediul unei reţele de socializare. Poliţiştii braşoveni, în urma colaborării cu cei ieşeni, au identificat-o pe minora în cauză la locuinţa unui tânăr în vârstă de 20 de ani, aceasta fiind condusă la sediul Poliţiei. Au fost informaţi părinţii minorei, care s-au deplasat la Poliţia municipiului Braşov pentru a o prelua", a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Poliţiei.