O tânără din Maramureș și-a omorât copiii. «Numai ea stătea cu ei! Trebuia să mai stea și tatăl»
O femeie din Ruşor, Maramureş, şi-a omorât copii, unul de aproape 2 ani şi altul de doar 4 luni. Tragedia s-a întâmplat marţi, 2 iunie. Mama tinerei a declarat la Antena 3 că vorbise cu ea și că nimic nu i-a dat de înțeles că ar putea recurge la un asemenea gest, în ciuda faptului că era foarte obosită și acuza dureri puternice de cap.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel S.N.U.A.U. 112 de către un bărbat, marţi, la ora 10.54, despre faptul că în satul Ruşor, localitatea Copalnic Manăştur, doi copii prezintă probleme respiratorii severe. În urma deplasării la faţa locului a poliţiştilor s-a constatat faptul că cei doi copii, în vârstă de un an şi nouă luni şi respectiv 4 luni, au decedat în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical.
Mama tinerei cercetate pentru că şi-ar fi omorât cei doi copii spune că fiica ei părea bine când a vorbit de dimineaţă cu ea la telefon. „De dimineaţă am vorbit la telefon şi era totul bine. Era doar ea cu copiii. Soţul era la lucru, să câştige un ban cinstit. Nu i-am auzit niciodată certându-se. Stăm departe, numai la telefon vorbim. De dimineaţă când am vorbit, dădea de mâncare copiilor. Nu am crezut aşa ceva. Numai ea stătea săraca cu copiii. Trebuia să mai stea şi el cu copiii. Eu am vrut să vin să îi ajut, dar nu m-au primit, erau căsătoriţi de 6 ani. Sâmbătă făcea botezul fetei care avea 4 luni”, a povestit bunica celor doi copii omorâţi, pentru Antena 3.
Tânăra și-a recunoscut fapta în fața soțului
Femeia şi-a sunat soţul şi i-a spus tot ce s-a întâmplat. Mama celor doi copii avea dureri mari de cap şi lua tratament pentru respectiva probemă. Poliţiştii fac investigaţii la locul faptei pentru a lămuri împrejurările în care s-a produs evenimentul.