O vasluiancă s-a întors în ţară pentru o afacere cu prepeliţe. Cum s-a descurcat în pandemie

6 ianuarie 2021 20:29   Național
Ultima actualizare:

A riscat şi a câştigat! După ani de muncă printre străini, o femeie de 52 de ani din judeţul Vaslui a decis să revină acasă şi să investească banii adunaţi cu sudoare într-o mică afacere de familie. Deşi birocraţia din România şi apariţia pandemiei au descurajat-o, vasluianca a răzbit şi este bucuroasă că nu a renunţat.

În 2006, Luminiţa Cosma a plecat în Italia, pentru o pâine mai albă. Fusese gestionară la un magazin din Vaslui, apoi a muncit la un restaurant, iar lipsurile au împins-o şi pe ea să ia drumul străinătăţii. În toamna anului 2019, femeia a decis să se întoarcă pe melagurile natale. La recomandarea fiicelor, Luminiţa şi soţul ei au hotărât să se stabilească la Deleni, un sat din apropiere de Vaslui, cu intenţia de a creşte animale. Soţii Cosma au cumpărat o casă bătrânească, apoi au început să caute pe internet idei de afaceri. Soţul Luminiţei a venit cu iniţiativa să înfiinţeze o crescătorie de prepeliţe. 

”Sincer să vă spun, nici nu ştiam cum arată prepeliţele. Românul nostru este obişnuit cu carnea de pasăre, cu carnea de porc, nu multă lume ştie gustul cărnii de prepeliţă. Soţul meu, mai optimist din fire, a spus că merită să încercăm”, povesteşte Luminiţa pentru adevarul.ro. Începutul n-a fost deloc uşor. Ei au înfiinţat o societate comercială, însă birocraţia  le-a pus beţe-n roate, aşa că au fost la un pas să se-ntoarcă în Italia. Nu s-au dat însă bătuţi şi, într-un final, au reuşit să obţină toate avizele necesare. 

“Am mers la un cunoscut crescător de prepeliţe din Neamţ, de unde am cumpărat 100 de pui. Soţul meu a amenajat spaţiile pentru păsări. Inclusiv furajele le facem acasă, astfel ca totul să fie natural. Când am ajuns la 300 de prepeliţe, am decis să începem vânzarea produselor. În primele trei luni, lucrurile mergeau prost”, îşi aminteşte vasluianca.  Intrarea pe piaţă în plină pandemie COVID-19 a însemnat un nou obstacol. Sperau să vândă produse restaurantelor din Vaslui, dar acestea s-au închis ca urmare a crizei sanitare. Cei doi soţi au luat la rând supermarketurile şi magazinele mai mici din Vaslui, dar au fost refuzaţi. 

Mutarea micilor producători în mediul online a încurajat-o pe Luminiţa. Prin urmare, a deschis o pagină de Facebook pentru crescătoria de prepeliţe şi, uşor – uşor, clienţii au început să apară. Acum se declară mulţumită, întrucât şi-a asigurat deja o clientelă fidelă, astfel că, zi de zi, vine cu maşina în Vaslui pentru a onora livrările. Pe lângă carcasele de prepeliţă şi ouăle proaspete, Luminiţa pregăteşte şi ouă marinate. 

”Nu uit de unde am plecat. Cu multă muncă şi cu ceva economii, poţi să reuşeşti şi în România. Este drept că birocraţia te descurajează, dar dacă munceşti cu drag, nu poţi să renunţi. Acum prepeliţele sunt parte din familie, toată ziua sunt printre ele. Sunt păsări care nu suportă stresul, le trebuie lumină, linişte şi multă curăţenie, pentru a fi productive”, încheie Luminiţa.Click! spuneÎn prezent, ferma de la Deleni numără 700 de păsări, iar vânzarea a ajuns la peste 1.000 de ouă săptămânal. Luminiţa şi soţul ei speră să-şi dezvolte afacerea şi să acceseze fonduri nerambursabile, pentru a ridica o hală modernă şi pentru a încerca să distribuie produse şi în străinătate.

Mai multe