Oana Niculescu Mizil vrea să-i facă un copil lui Vanghelie: «Nu sunt însărcinată, dar mi-ar plăcea să fiu!»

10 aprilie 2012 15:54   Național
Ultima actualizare:

Oana Niculescu Mizil şi Marian Vanghelie se cunosc din vara lui 2011. Până la finalul anului, relaţia lor a evoluat, deşi fiecare dintre ei era căsătorit cu altcineva, astfel că în decembrie deja el îi făcea declaraţii de dragoste: „Ne ştim din iunie, dar relaţia propriu-zis a început în octombrie. Când a zis prima dată că mă iubeşte? În seara revelionului", după cum a povestit Oana pentru emisiunea „Happy Hour".

„Mă simt ca o ştrengăriţă, ca o şcolăriţă, trăim o a doua tinereţe. Îmi doresc să am o familie şi copii, aş vrea foarte mult să rămân însărcinată. Încă nu sunt, dar mi-aş dori să fiu", a mărturisit ea. „Ceva nu a mers în căsnicia mea. Divorţul se va termina amiabil la sfârşitul acestei luni", a mai spus iubita pesedistului.

Oana a negat că excursia făcută împreună cu Marian Vanghelie ar fi costat cât s-a scris în presă la acea vreme: „A fost 15 mii de euro, nu două sute de mii. Totul e de zece ori în plus. Am fost şapte familii, dar ceilalţi prieteni - de-ai mei şi de-ai lui - şi-au plătit singuri", a ţinut ea să precizeze.

Colegii de partid au fost iniţial surprinşi de legătura dintre cei doi, însă cu toţii i-au felicitat. Însă, pentru a nu se spune că l-a „vânat" pe Marian Vanghelie pentru a avea un sprijin în cariera politică, iubita pesedistului şi-a dat demisia din formaţiunea în care erau membri amândoi, a mai afirmat ea.

„Cea mai surpriză pe care mi-a făcut-o a fost când am deschis uşa şi am găsit un coş cu 200 de trandafiri. Acel «ceva» care urma era el. Mi-a povestit că a văzut această scenă într-un film italian şi a vrut să facă acelaşi lucru pentru mine", a dezvăluit Oana. În schimb, vreun inel nu i-a oferit încă: „Urmează ca el să vină să mă ceară. Până acum nu a făcut-o decât din priviri", a spus ea.

Mai multe