Oare pe aici ne vom plimba cu vaporaşul peste 6 luni?

17 iulie 2017 20:34   Național
Ultima actualizare:

Două parcuri distruse, materiale de construcţie aruncate peste tot, două lacuri transformate în gropi de gunoi. Aşa arată pe teren proiectul de amenajare a unui circuit turistic pe lacurile Floreasca şi Tei.

În 2013 a fost lansat proiectul, în 2014 au venit banii, iar în 2015 au început lucrările.

Proiectul de amenajare a unui circuit turistic pe lacurile Floreasca şi Tei presupunea decolmatarea şi curăţarea celor două lacuri, reabilitarea malurilor şi conectarea lor printr-o ecluză cu lacul Herăstrău. În 35 de luni ar fi fost realizat un traseu ce putea fi parcurs fie pe mal cu bicicleta sau pietonal, fie cu vaporaşul.

Pe apă, traseul pornea din Lacul Herăstrău, trecea printr-o ecluză în Lacul Floreasca şi ajungea, printr-o noua ecluză, în Lacul Tei. De-a lungul circuitului turistic urmau să fie amenajate printre altele 2 amfiteatre pentru activităţi culturale şi de agrement, o sală cu o suprafaţă de 260 mp şi o capacitate de 360 de persoane (Lacul Floreasca), 3 piscine, 6 porturi turistice, 12 debarcadere. Şi piste de biciclete cu o lungime de 4.410 metri. O pasarelă ciclo-pietonală urma să asigure legătura între cele două maluri ale lacului Floreasca. Costul proiectului era estimat la peste 88 de milioane de lei din care peste 25 la sută din fonduri europene nerambursabile.

Care este în iulie 2017 realitatea? Pe maluri, materiale de construcţie zac abandonate, doi-trei muncitori se coc la soare tânjind după alte slujbe, dar cel mai rău arată lacurile. În Parcul Tei, malul deja taluzat se prăbuşeşte şi muncitorii au venit cu o găselniţă tipic românească: au legat cu un lanţ de oţel structura metalică montată pentru a nu cădea în apă. Deşi toată lumea a pus cruce investiţiei, mai este însă o speranţă! Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat săptămâna trecută că a găsit soluţiile minune pentru a debloca şantierul.

Mai multe