Omar Hayssam va sta 23 de ani în pușcărie

31 octombrie 2014 8:48   Național
Ultima actualizare:

Pedeapsă de 23 de ani și patru luni de închisoare pentru Omar Hayssam prin aplicarea noului Cod Penal, în cele trei dosare în care a fost acuzat.

Curtea de Apel Ploieşti a stabilit o pedeapsă de 23 de ani şi patru luni de închisoare pentru Omar Hayssam, în cele trei dosare în care fusese condamnat, potrivit noului Cod Penal.

Totodată, a stabilit că sirianul nu va putea avea dreptului de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale, timp de cinci ani.  

Hayssam a fost anchetat și condamnat în dosarul răpirii celor trei jurnalişti, al înşelăciunii în cazul ”Volvo” şi al fraudelor în cauza ”Foresta Nehoiu”, informează Mediafax.

Sentinţa pronunţată joi de Curtea de Apel Ploieşti nu este definitivă şi poate fi contestată în trei zile de la comunicare.

Omar Hayssam, de 51 de ani, este încarcerat din 19 iulie 2013, în penitenciarul Mărgineni din județul Dâmbovița, fiind condamnat definitiv, în trei dosare, la 20 de ani, 16 ani şi, respectiv, trei ani, pentru răpirea celor trei jurnalişti, înşelăciune în cazul ”Volvo” şi fraude în cauza ”Foresta Nehoiu”.

Mai multe